Nu stiu.........

Se vor face in curand 12 ore de cand nu mai stiu nimic de el. I-am dat azi dimineata un mesaj, cand m-am trezit,am vorbit putin atunci si atat. Stiu sigur ca sambata lucreaza pana la ora 2, maxim 3. Am intrat pe tagged, pe la 3.......Vroiam sa-i dau mesajul prietenului meu; m-am uitat si la profilul lui.....Tocmai ce fusese online acolo. N-am zis nimic, m-am bucurat ca a ajuns cu bine acasa. M-am gandit ca se odihneste, n-am sunat, n-am dat nici un mesaj:) M-am apucat sa invat pentru examen, dar gandul imi statea la el; nu aveam stare......Am zis ca o sa-mi dea ea el mesaj cand se va trezi,eventual. Am terminat de invatat, intru iar pe mess, pe bloguri, verific hotmail-ul.....Nici un semn........Acum e 12:03 a.m. Asa, si? Degeaba. Nimic.......Am intrat mai devreme pe tagged. A fost iar acolo, acum 4 ore. Super.....Si atunci ma intreb: De ce naiba imi bat eu capul cu el? Pentru ce imi fac atatea griji si planuri originale? De ce vreau eu sa-i fac o surpriza pe 14 Feb? Ce sens au toate astea?! Nu am dat nici un semn, desi puteam.......Am vrut sa vad cat de mult poate sta fara sa stie de mine.........Si am vazut.....Daca maine imi va veni cu scuza "Am fost pe munte si iar mi-am uitat telefoanele acasa" "Eram la o nunta si mi s-a descarcat mobilul" sau "Am dormit toata ziua, pui....Apoi m-am trezit, mi-am verificat mail-ul, am papat si am adormit iar", nu o sa-l cred. Ah, sau mai este celebra faza cu "Dar eram cu baietii la bere sau m-am uitat la un meci si apoi am adormit cu televizorul aprins, e posibil sa fi intrat altcineva din contul meu, pe tagged." Mda........Sigur.........Si apoi tot eu sunt vinovata ca nu-l cred. Interesant, nu?

p.s: Acum e pe tagged. Ce dragut (mda...)......Dar tot nu-l caut....

Cursul vietii.......

Azi am fost si trista, si vesela. Totul se rezuma la un singur motiv: un prieten si-a gasit jumatatea......Sau cel putin este linistit, acum. M-am bucurat enorm pentru el, mi-a dat o stare de spirit excelenta, dar........Cand am vazut cum il alinta iubita lui, cat de mult tine la el, m-a durut. Amandoi sunt din Bucuresti. Eu am vorbit cu el de multe ori, nu ne-am vazut niciodata face to face; web-ul sau chestii de genul asta. Dar tineam legatura; au fost perioade cand vorbeam mai tot timpul:) Ambii am avut sansa sa ne vedem si fata in fata, sa  radem si sa discutam tot felul de lucruri si live. Din pacate, atunci cand a trebuit sa ajung eu in Bucuresti cu o treaba, totul s-a anulat inainte cu cateva zile. Cand a trebuit sa vina el aici de 1 Mai, s-a contramandat iar totul; au intervenit altele. Apoi, viata a mers mai departe. Nu am mai vorbit atat de des; fiecare s-a ocupat de problemele lui, desi el dadea semne de viata de fiecare data cand avea timp si eu ii raspundeam. Numai ca din vara, de cand a vazut poza cu puiul meu, nu a mai dat aproape nici un semn. Azi am aflat de ce, cand am vazut poza respectiva. Se pare ca este o relatie stabila, de cateva luni....Imi pare bine pentru el, dar stiind ca si eu am tinut la el candva, doare un pic....Si culmea, ca eu vazusem pozele fetei acum ceva vreme si chiar mi-am zis ca e genul lui, ca s-ar potrivi cu ea. Se pare ca am presimtit.........Ce ironie.....Azi mi-am dat seama ca mai tin la el, inca:) Chiar i-am dat un mesaj privat si mi-am marturisit fericirea pentru el:) Pentru ca, in ciuda tuturor, ma bucur. Merita sa fie happy, e un om cu suflet bun, chiar de copil, uneori:) Dar mergem inainte, viata e frumoasa si trebuie sa apreciem ce avem langa noi. Poate ca datorita lui am invatat sa privesc si dincolo de fizic ( a fost model candva), sa vad esenta unui om, nu doar ambalajul. In final, trebuie sa ne bucuram de fericirea altora, chiar daca ne doare un pic:)

Too late

Am vorbit aseara cu el, cu Trecutul. Il visasem cel putin ciudat. Apoi am aflat de incidentul de la Universitate. Chiar daca fiecare isi vede de drumul lui acum, am vrut sa stiu daca este in regula. Din fericire, nu a patit nimic,nu a fost ieri acolo :) Am inceput sa vorbim despre vietile noastre si relatiile de acum. Cand i-am spus de cel de acum ( de care aflase in vara, mi-a vazut poza la avatar) mi-a replicat "bv...ar trebui sa fie fericit...chiar esti o persoana cum putine sunt si cu asta am zis tot". I-am zis doar "multumesc frumos:) eu cred ca este:) ma bucur ca ti-ai format parerea asta despre mine" Raspunsul lui " :*" . A fost mult mai simplu ca in alte dati. N-am simtit nevoia sa ma apropii iar prea tare de el. Am mentinut "o distanta" daca o pot numi asa. Fara pupici, fara imbratisari :) Doar zambete si reactii normale, fara pic de curiozitate; mai degraba, provocari diplomatice si situatii vitale:) M-am simtit de parca ar fi fost prima data cand vorbim; ca si cand ar fi fost un strain, pe undeva:) Si, in ciuda tuturor, a ajuns iar sa planga pe umarul meu, la fel ca inainte, de parca nimic nu s-ar fi schimbat si nu ar fi aruncat cu noroi in mine, in vara, cand a zis ca eu nu ma ridic la standardele lui. Hmmm.....Probabil ca s-a maturizat si a realizat cine sunt eu, cu adevarat, in sufletul meu. Stiu ca in ciuda tuturor, ma apreciaza si poate regreta anumite lucruri, dar viata merge mai departe. Nimic nu poate fi reparat; singurul lucru care ma mai leaga uneori, e faptul ca il visez de fiecare data cand este in pericol sau i se intampla ceva neplacut. Nu-mi pot explica de ce; unii spun ca avem o karma comuna, ca ne leaga un lucru senzorial sau poate ca viata ne va indrepta pasii spre aceeasi directie, candva, si totul se va schimba iar. E ciudat, el este singura persoana pe care o visez in asemenea momente, desi se intampla sa nu comunicam si cateva luni, de multe ori. Cu toate astea, este tarziu :) Timpul l-a maturizat, nu mai este copilul ce pretinde a fi un om matur. A realizat prea tarziu ce fel de persoana sunt; ma bucur ca ma apreciaza, dar vorbele lui nu mai au acelasi impact asupra mea. Inainte as fi facut orice pentru el, acum,nu. Imi este bine asa,nu mai am atata nevoie de sfaturile si sprijinul lui moral. Stiu doar ca ma poate ajuta atunci cand este necesar, si atat:) Nici macar nu stiu daca il mai pot considera amic......Poate vechi prieteni.......Sau e prea mult? Nu stiu ce planuri are viata asta pentru noi, dar momentan ne urmam propriile vise, cu persoanele dragi alaturi:) Si totusi......It's too late now.....

Fir de ata.........

Ce este viata? In momentele grele iti dai seama ca noi suntem niste simple papusi pe scena vietii........Am aflat mai devreme ca a murit tatal unei prietene foarte bune.......Nu-mi vine sa cred......Ea s-a dus dimineata la facultate, la un examen, si cand a venit, tatal ei era in coma, la spital.........Maine il inmormanteaza......Maine am examen.........E greu........Ma doare asa tare.......Ne cunoastem de 13 ani de zile, am impartit atatea impreuna.........Cand ma gandesc ca si eu eram sa-l pierd pe tatal meu acum doi ani.....

Pauza dintre examene

Daca tot ma simt bine,m-am gandit sa scriu despre omul care ma fascineaza de la o vreme incoace. Nu as putea spune ca este un barbat frumos, in sensul de "papusica", nu pot spune ca e slab (fizic vorbind) si nici macar nu are toate tiglele pe cap. Dar e funny, spontan, talentat si......un pic ticnit :P Mi se pare un tip foarte ok, un actor foarte bun ca si comedian, un rocker fffff misto si un compozitor genial :) Nu stiu cati dintre voi si-au dat seama, dar este el: Black. Jack Black. Un tip normal, cu o poveste de viata obisnuita, cu diferite suisuri si coborasuri. Am vazut cateva filme cu el acum cativa ani; pe vremea aceea nu-i dadeam importanta. Anul trecut am vazut Year One si mi-a placut foarte mult cum a jucat :) Am inceput sa caut mai multe date despre el, tot felul de filmulete, reclame, interviuri...........Mi-am dat seama ca ma relaxeaza foarte mult genul lui de umor. Simplu, dar funny. Poate ca, spre rusinea mea, l-am descoperit cam tarziu. A jucat deja intr-o groaza de filme, si-a facut o trupa "Tenacious D" (D vine de la defense) , a scos albume, a castigat premii si tot asa :) Lasand la o parte faptul ca am o slabiciune pentru rockeri si ca al meu boyfriend apartine aceste tagme, Jack mi se pare o persoana fascinanta in sine. Are 40 de ani si cand il vezi cum se manifesta uneori, cum se prosteste si face tot felul de scene, ai impresia ca este un copil prins intr-un corp de barbat. Stiu ca in spatele acestor gesturi se ascund si alte scopuri, dar imi place naturaletea lui. Am vazut filmulete in care jurnalistii il strigau si incercau sa-i faca o poza, iar el nu-i baga in seama. Intr-un clip, il filmau cand era la o simpla plimbare prin parc, cu cei doi baieti, sotia si cativa prieteni. Au trebuit sa anuleze totul din cauza "curiosilor" care nu il lasau sa se bucure de aer curat :) In final, este si el om, nu? Dar sa revenim la relaxare.............Cum ziceam, zilele astea am vazut multe clipuri cu el, interviuri, scene din filme, etc; m-a facut sa rad si chiar m-au relaxat :D Nu stiu de ce, dar ma fascineaza persoana lui :) Poate ca daca as avea vreodata ocazia sa-l cunosc, mi-as schimba parerea, dar ca actor si cantaret, mi se pare demential :) Uneori imi pare rau ca nu s-a nascut in Romania :P Mi-ar placea sa-l vad intr-o zi, doar trecand prin fata mea.....Chiar daca stiu ca este doar un simplu om, in final :)

Liniste, examene si alte planuri

Ne-am impacat in aceeasi seara, la vreo 3 ore dupa cearta aia oribila. Simteam ca am o piatra pe suflet, ca nu pot respira, ca il pierd...Am facut eu primul pas. In final, nu trebuia sa ma supar din cauza mesajelor. A fost un gest infantil. I-am spus ca imi pare rau pentru discutia aia; regret ca i-am stricat seara, dar fiecare din noi are vina lui si nu suntem perfecti. Nici eu, nici el si ca ar trebui sa ne acceptam asa cum suntem, cu bune si cu rele. Doar ca i-am spus ce m-a deranjat si lucrurile ce le aveam pe suflet :) Am recunoscut ca sunt copilaroasa uneori si am promis ca voi incerca sa nu ma supar pentru orice prostie :) Mi-a trimis mesaj. A inteles, mi-a zis ca nu-i nimic, ca se mai intampla, sa stau linistita, e totul ok :) De atunci, totul merge bine :) El vrea sa plece in strainatate, sa munceasca si sa ne stabilim acolo. Nu mi-a zis asta in fata, dar i-a spus mamei ca ar vrea sa stranga niste bani, sa-si aranjeze casa sau sa-si ia alta, sa aibe o masina si sa ne stabilim acolo dupa un timp. Pana atunci, mai este; momentan am de terminat o facultate si un master:) El a inteles si ma sustine in tot ce fac :) Au inceput examenele. Pana acum am avut doua, maine mai am unul. Au fost 3 zile pline de stres si nebunie. Nu e primul an de facultate, dar stresul tot isi pune aprenta pe noi. De luni, intru oficial in sesiune:) Sper sa le iau pe toate:) Ma bucur de sustinerea lui si a celor din jur :). Totul e bine, chiar daca mi-e dor de el. Cred ca o sa dorm dupa toata nebunia asta :P Multa bafta celor care sunt in sesiune si sa ne auzim/citim cu bine :* Aveti grija de voi :) Doamne Ajuta sa ne iasa toate bine! ;)

Intrebare

E atat de rau sa te implici cu totul sufletul intr-o relatie? Cu ce este gresit sa iubesti un om si sa-ti doresti sa-i fie mereu bine, sa vrei sa stii de el si sa iti lipseasca mereu?

Yep.............Shit happens.........

Armonie?! Poate imi arata si mie, cineva, ce dracu' inseamna cuvantul asta! Ne-am certat iar. Si rau! Ieri l-am sunat pe la 2, sa vad ce face.......Nu putea sa vorbeasca; apoi am avut eu examen pana la 5. Am ajuns acasa si ii dau un mesaj. Nici un semn. Am adormit cu telefonul in mana, poate o sa sune la un moment dat. M-am trezit dupa 2 ore. Nici un semn. I-am dat un mesaj pe la 9 seara "Prea ocupat pt mine? Dk as sti k dormi, nu te-as mai stresa....dar avand in vedere ca nu stiu ce faci, m-am gandit sa mai dau si eu al treilea semn de viata pe ziua de azi...si sa nu crezi k nu te inteleg, doar k uneori am impresia k vb sg. Si da, sunt treaza de vreo 3 ore. Am dat un beep.......nici o speranta...p.s: te-am deranjat cumva d la vreun party sau din vis? sau poate de la vreun joc de carti......ori meci.........si dk dormi cumva, odihna placuta...". Nimic..........Nici un semn.......Dupa o perioada, am dat alte mesaje, am regretat ca am spus toate astea si am incercat sa o dreg, i-am spus ca il iubesc, ca imi este foarte dor de el, etc. Se parea ca imi iesise. Azi mi-a dat mesaj si mi-a explicat ca a venit acasa, a mancat, a facut un dus si a adormit. In seara asta am vorbit. Initial, am vrut sa vad daca este ok; nu-l simteam in apele lui.......Am ajuns sa discutam despre faza de aseara si i-am zis ca nu mi-a convenit situatia. Mi-a raspuns ca era f obosit, ca a fost cu seful lui nu stiu unde, cu masina......Si i-am zis ca putea sa-mi dea macar un mesaj cand era in masina.......Nu........Ca vorbea cu seful si nu avea cum (Desi, de obicei, imi dadea mesaj sau ma suna inainte sa ajunga acasa, pentru ca apoi nu se stia daca o sa mai vorbim sau nu; in fiecare zi)........Iar s-a ajuns la problema legata de increderea in el si la faptul ca sunt eu copil. Ok, asta sunt eu, fac greseli.......Mi-a reprosat ca sunt prea rasfatata.......Si nu stiu cum dracu' se face ca mereu eu sunt cea care poarta vina......In permanenta, eu sunt vinovata pt tot........Sunt om,ma enervez, fac greseli.......Dar el este perfect? Cand i-am zis de faza cu plecatul pe munte, cand mi-a reprosat ca nu mi-a fost dor de el o zi intreaga, ca nu am dat nici un semn de viata (nici el nu a dat vreun semn in ziua aia) si i-am replicat ca aici nu era numai vina mea, nu i-a convenit, mi-a spus un "Da.......ai dreptate" cu jumatate de gura. Sunt eu mai mica decat el, sunt mai alintata si cum mai vrea el, dar asta nu inseamna ca este doar vina mea de fiecare data cand ne certam. Mi-a zis ca nu-si mai bate gura de pomana cu mine, sa fac ce vreau de acum inainte, ce ma taie pe mine capul, ca el s-a saturat sa-mi tot tina teorii......De parca l-as fi obligat sa faca asta........I-am zis ca am incredere in el, indiferent de parerea lui si ca nu dau ii dau mesaje uneori sau nu il sun, pentru ca nu vreau sa-l trezesc din somn; cum mi se intampla de obicei. Daca mi-ar spune ca se duce la somn, l-as lasa sa doarma, dar cum eu nu stiu ce face si mi-e dor de el, il sun.......Mi se pare logic, nu? S-a enervat, respira ca un taur furios si cand am intrebat ce am mai facut acum, ce are, mi-a raspuns "Ce? Nu mai are voie omul sa respire?" I-am zis ca mereu eu sunt vinovata pentru tot......Nu i-a convenit, a tacut.......La sfarsit, cand mi-a spus ca trebuie sa manance, l-am intrebat "Esti suparat pe mine?" el: "Nu" eu: "Nervos?" el: "Nu mai conteaza cum ma simt" eu: "Imi pare rau, nu am vrut sa-ti stric seara" el: "Yep.............Shit happens.........." Trebuia sa iasa la biliard, nu stiu ce a facut.......Uneori, imi vine sa renunt la tot ce am construit impreuna, la incredere, la rasete, la bucurii, la momentele in care am fost alaturi unul de altul.......Dar stiu ca as regreta enorm, mai tarziu.........Armonie, ah? Nu mai inteleg nimic. Nici macar in ce directie se duce toata nebunia asta. Pot sa bag mana in foc ca nu o sa dea nici un semn de viata pana maine.

Mergem inainte

Lucrurile merg bine :) Noi suntem ok; bineinteles, cu micile mele suparari, uneori :p Si atunci o luam de la capat si iar discutam aceleasi chestii:) Uneori, nu-mi vine sa cred cum se pot rezolva lucrurile, chiar daca suntem la distanta. Parca ar veni de la sine. Planuiesc sa-l fac sa vina la mine de 1 mai. Surse din exterior vor sa-l cunoasca si apoi sa ma lase pe mine sa ma duc la el. Puiul meu stie asta si a inteles teama adultilor din jurul meu :) Chiar am discutat intr-o seara, despre cum putem rezista impreuna, desi suntem asa departe, ca distanta. Si culmea, ca ambii am dat aceleasi raspunsuri prietenilor. "Totul este usor daca vorbesti deschis, comunici, il intelegi pe cel de langa tine, mergi pe incredere si spui direct ce nu-ti convine sau ce iti place, daca stii sa pui la punct anumite lucruri, daca faci pacturi pentru ca relatia sa mearga inainte" mi-a spus. El este linistit si impacat cu sine insusi, in relatia asta; eu, la fel :) Si atunci? Ca exista pareri si pareri si toti imi spun sa nu ma atasez de el pentru ca este departe si viitorul este nesigur, e partea a doua. Ambii ne-am asumat un risc in momentul cand am intrat in relatia asta. Partea cea mai frumoasa este ca totul vine de la sine si nu e nevoie sa ne gandim ce anume sa facem pentru a vorbi lucrul ala sau celalalt. Pur si simplu, incepem sa dezvoltam o idee pe tema respectiva. Dap, pe undeva, multi sunt impotriva, dar eu merg pana la capat, indiferent unde ar fi acesta. De ce? Pentru ca deja m-am implicat in relatia asta si pentru ca in fiecare zi, am un motiv sa rad sau sa zambesc; in fiecare dimineata si seara:) Pentru ca el m-a invatat sa iubesc dincolo de aparente si, chiar daca nu e perfect, este ce mi-am dorit mereu pentru mine: un pic de liniste, o frantura de zambet, clipe de armonie si ore intregi de rasete:) Stie sa ma faca sa-mi treaca o suparare, fie ea si infantila; ma face sa rad si isi modifica vocea la telefon, gasind mereu un pretext pentru a-mi trece orice sentiment negativ :) Uneori ma indoiesc de faptul ca ii sunt draga, desi am aflat raspunsul la intrebarea asta. Si totusi, oare chiar tine la mine? Am nevoie de pareri, din exterior lucrurile se vad altfel:)

Incert.........

M-a sunat aseara si am vorbit. Eu vroiam sa vorbim despre noi, despre viitorul nostru, despre ce vom face daca el va pleca mai departe decat este (geografic, vorbind). El mi-a zis sa traiesc momentul, sa ma bucur de prezent. Sa nu facem planuri de viitor, sa vedem ce ne va oferi viata. El nu stie sigur daca va pleca; totul este incert. Poate va pleca, poate nu. L-am intrebat ce se va intampla cu noi daca va fi sa plece. Mi-a spus ca nu stie; ca se gandeste la viitorul lui acum. Poate ne vom desparti sau poate nu. "Si nu vreau ca atunci cand ne vom desparti sau poate nu, sa-mi reprosezi ca ai stat in loc pentru mine, ca am stat in calea fericirii tale" a fost raspunsul lui. I-am zis ca il sustin, indiferent ce decizie va lua, ce va face, oriunde va fi, intotdeauna Mi-a replicat ca stie asta si ca o simte mereu. Mi-a zis si el aceleasi lucruri. I-am raspuns la fel :) L-am intrebat ce ii place la mine :) Nu a vrut sa-mi spuna,initial. Am inceput eu sa-i descriu tot ce iubesc la el. In final, mi-a spus ca "Imi place sa te invat lucruri despre viata. Cred ca asta e scopul meu in viata ta. Sa te invat cum sa te descurci in viata." Mi-a replicat faptul ca ar vrea sa fiu matura, dar in acelasi timp, adora copilul din mine. Vrea sa invat din propriile greseli, sa "mai cresc" un pic. Am ajuns sa vorbim mult mai multe decat ne-am propus, pana cand mi-a zis "Baby, e tarziu.....E unu si jumatate noaptea, eu maine ma duc la lucru, trebuie sa dorm, ca in ritmul asta o tinem pana dimineata si tot nu mai terminam." Si cam are dreptate :) Cu mine ar face dragoste, cu restul doar sex. Am vrut sa fiu sigura ca tine la mine, ca ii pasa. Uneori ma lasa sa-mi dau seama singura, iar eu am nevoie de confirmari. Nu ma preseaza, ma lasa sa decid eu ce este mai bine pentru mine. I-am spus ca nu as vrea sa ne despartim. Mi-a zis ca si lui ii este bine asa, in relatia asta, ca se simte ok. Si eu la fel. Dar inca nu stim incotro ne indreptam...........

Mai mult decat dureros.......

Va pleca in vara.......Sa munceasca in strainatate, sa-si faca o viata mai buna, sa-si ia o masina, sa-si aranjeze casa......Mi-e teama de momentul ala, deja ma doare........Mi-a spus ca nu-i va fi usor; fara parinti, fara prieteni, fara prietena.......Dar pleaca pentru a putea realiza ceva in viata asta. Eu il sustin, sunt langa el, chiar daca ma doare sufletul, chiar daca o sa ma simt iar a nimanui.........Chiar daca il iubesc.......O sa ma sacrific pentru binele lui; pentru ca vreau sa-i fie bine, sa nu-si mai faca griji din cauza finantelor, sa fie implinit din toate punctele de vedere. Dar cu noi cum ramane? Ce vom face daca va pleca in Italia? Are 3 oferte de lucru; momentan nici una nu este certa. Dar e hotarat sa plece.........Iar eu.......Nu stiu ce o sa fac. Toti imi spun ca relatia se va rupe, ca distanta va distruge tot, ca el va gasi altele pe acolo si ma va uita.......In seara asta ma va suna sa vorbim despre noi. Va pleca in apropierea verii. Poate la sfarsitul lui mai. Eu va trebui sa merg inainte, sa zambesc..........Indiferent ca in suflet va fi un rau de lacrimi.....M-am suparat pe Dumnezeu..........De ce imi daruieste un om pe care l-am dorit dintotdeauna si acum o sa mi-l ia? De ce imi ia linistea si pacea din suflet? Cu ce am gresit? Sunt chiar atat de rea? Nu merit sa fiu fericita langa omul la care tin? Simt cum se darama totul in jur.....M-a invatat sa cred iar in oameni, sa zambesc, sa ma bucur de viata, sa merg inainte, cu bune si cu rele, m-a certat cand am gresit, a fost acolo cand am crezut ca totul se termina daca pic un examen, m-a incurajat in momentele grele, m-a felicitat si mi-a dat aripi atunci cand totul mi-a reusit, mi-a explicat cand nu am stiut. Ne-am certat, ne-am impacat, a stiut sa treaca peste copilariile mele, am trecut peste tot felul de lucruri. Iar acum..........Viata mi-l va lua in cateva luni.......Va trebui sa merg inainte, dar cu lacrimi in suflet. Va trebui sa zambesc, chiar de voi simti ca ard de dorul lui. De ce? De ce, Doamne? De ce?!!!!!!!!!!!

Va fi mai bine

Acum trebuia sa fiu in autocar spre puiul meu. Dar sunt acasa; urasc vremea de afara......Mi-a stricat toate planurile.......Exact cand prinsesem aripi sa zbor, sa fiu fericita.......In doua ore si jumatate ar fi trebuit sa fiu in bratele lui, sa fiu a lui in noaptea asta..........In schimb, stau acasa si traiesc cu amintirile din vara, cu pozele de atunci si mesajele haioase.......El a plecat la Timisoara, sa vada un film in 3D. Eh, macar m-a scos din starea asta trista la un moment dat. Insa, doare sa stii ca ai fost atat de aproape de planul tau si acum esti atat de departe.......Azi-noapte l-am visat; conform traditiei, in noaptea dinspre Boboteaza, fetele pun busuioc sub perna pentru a-si visa ursitul. Am facut si eu asta; sa vad ce iese. Si l-am visat; eu intram in biroul lui, el detinea o companie si cand m-a vazut intrand, a zambit larg, s-a bucurat sa ma vada. In vis, noi aveam deja o relatie apropiata iar eu il ajutam in tot si toate. A fost un vis ciudat; nu cred atat de mult in lucrurile astea, niciodata nu am facut asta pana acum. Poate e doar un vis sau poate chiar asa va fi. Doar Dumnezeu poate sti....Cert e ca ne-am cunoscut intr-o zi sfanta si asta nu poate fi decat un lucru bun si poate un semn :) Chiar pe 1 Ianuarie, la inceput de an :) Sa fie asta un nou inceput in viata mea? Poate cel mai important capitol din destinul meu?

Zambet.Liniste. Siguranta.

Daca e sa fie al meu, va fi :) Pana acum, ne potrivim pe toate planurile. Ma simt bine, impacata sufleteste. Este greu, dar frumos. Ce va fi, vom vedea. Am facut deja un an :) Chiar pe 1 Ianuarie, in zi sfanta (Sfantul Vasile). Am crezut ca a uitat de asta, dar nu :) Are nevoie de intelegere din partea mea si sunt dispusa sa i-o acord. M-am rugat mult pentru a gasi un om ca el si nu voi renunta pentru nimic in lume la puiul meu. De ce? Pentru ca este tot ce mi-am dorit vreodata. Banii se pot face si impreuna, dar sufletul ne apartine fiecaruia si cu el venim pe lume :) Zambesc si imi dau seama ca mai am multe de aflat despre el. A trecut un an si mai avem sa ne descoperim unul pe altul. Cred ca asta spune multe :) Ma simt bine cu el, chiar daca fizic ne despart sute de kilometri; il simt aproape :) Sunt fericita si indragostita pana peste urechi.

p.s: si cand ma gandesc ca tocmai in cazul lui mi-am spus ca nu exista nici o sansa, din cauza distantei.......

Si bine, si rau

Ieri am fost sa ma interesez cand pleaca autocarele din Constanta si cand ajung in Bucuresti. Totul a decurs ok, am flat tot ce vroiam, am sunat o prietena din Bucuresti pentru a-mi explica cum pot ajunge mai repede la autogara din Militari. Am ajuns fericita acasa, toata lumea se bucura. Din senin, au inceput sa-si faca griji......I-am spus mamei despre puiul meu; reactiile au fost foarte bune. Nimic de comentat. Intre timp, dau drumul la tv si vad ca este cod galben pentru ninsori in zona lui. Eu tineam mortis sa ma duc, doar ca vazand starea vremii, am cam dat inapoi. Este destul de periculos. I-am dat mesaj si i-am sp ca va trebui sa anulez plecarea asta din cauza vremii. A inteles, mi-a spus ca atunci cand se poate, se poate. Ca mai putem astepta, e totul ok. Voi pleca in martie, cand isi revine vremea :) M-am linistit, e totul in regula. Imi pare rau ca nu mai pot pleca acum, dar sunt fericita ca ma intelege si nu ma preseaza.

Poate o solutie buna

Azi am gasit autocare spre Bucuresti. Nu costa nici foarte mult, ajung si ziua si pana acum totul pare perfect. Intre timp, m-am uitat si spre cele pentru Timisoara......Sunt o groaza, doar ca la un moment dat am gasit si unul singur spre o ruta directa Bucuresti-Resita. Nu mi-a venit sa cred! Woooooooooooow! In sfarsit, ceva bun :) Inca nu am sunat sa ma interesez despre ce este vorba. Ma ocup de asta maine :D M-a sunat si puiul meu acum cateva ore, i-am zis de "noile descoperiri"; stie exact locul unde va ajunge autocarul pentru Resita, se pare ca zona respectiva este aproape de casa lui!! Toate bune si frumoase; am gasit chiar si orele potrivite de plecare pentru ambele autocare, pentru a ma coordona perfect. Problema este alta: am nevoie de cineva care sa ma ghideze un pic prin Bucuresti. Autocarul pe care vreau sa il iau se afla in sectorul 6, in zona Militari si eu cum nu cunosc orasul, va trebui sa apelez la cineva. Doamne Ajuta sa gasesc persoana potrivita! El era cam adormit azi, nu a avut cine stie ce reactie, dar cred ca s-a mai linistit, in sinea lui.