Bucurie, tristete,confuzie.........Suflet,idei,viata........

Ca de obicei, planurile mi s-au dat peste cap. N-am reusit sa plec in toamna la el, vreau sa ma duc acum, pr 6 ianuarie. El insista sa vina si sora mea; pana la urma merg doar eu.......sau cel putin asa sper.......Am fost acum 2 zile la gara; imi zisese ca exista ruta directa Constanta-Resita. M-am dus, am intrebat; nu exista nici o legatura directa. Toate au fost anulate. Ar trebui sa schimb un tren in Bucuresti si un altul in Caransebes........Recunosc, n-am fost niciodata singura cu trenul. In Bucuresti am ajuns acum 5 ani, cu un prof si niste colegi, intr-o tabara, dar nu se compara situatiile( atunci tot un tren trebuia schimbat) . In Caransebes n-am calcat niciodata, habar nu am. M-am enervat. Totul era ca naiba. Il sun dupa cateva ore si ii spun situatia. El a luat la rand toate prietenele mele, sa vin cu una din ele, ca nu fiu singura. I-am spus ca nu au cum sa vina (lipsa de bani, situatii familiale, etc) , apoi a inceput sa-mi spuna sa iau avionul; biletul e doar 150 de lei dus ( ce putin,nu?! ), eram pachet de nervi, am tipat la el si l-am intrebat cumva daca are impresia ca lumea e full de bani.......A renuntat la ideea asta si mi-a zis ca un coleg de-al lui venea des in Bucuresti cu serviciul si se intorcea cu autocarul sau trenul. I-am spus clar ca eu nu stiu Bucurestiul absolut deloc si e periculos sa merg singura pana acolo. N-a mai comentat nimic nici despre asta. In final, mi-a zis despre ruta Mangalia-Resita. Eu tot continuam sa-i spun ca poate ii vin si alte idei in cap; speram sa nu mai stea pe ganduri si sa-mi spuna ca vine sa ma ia....Nici o sansa de asa ceva. I-am inchis telefonul nervoasa si mi-am continuat drumul prin oras. Ma tot uitam la mobil, trecusera deja cateva ore si nici un semn de viata. Ma simteam vinovata pentru tot.........Seara, nu am mai rezistat si am inceput sa-i dau mesaje pe la 11 si ceva......I-am zis de varianta cu ruta Mangalia-Resita, l-am intrebat daca ar putea sa vina sa ma ia, pentru ca imi este un pic teama sa ma duc singura, i-am spus ca imi pare rau pentru ca eram nervoasa si am tipat la el; l-am rugat sa ma ierte. Am continuat sa-i marturisesc lucruri pe care nu le mai spusesem nimanui, niciodata........Sentimente sincere, forta pe care mi-o da si ma face mereu sa zambesc, puterea cu care trec zilnic peste toate, datorita lui, faptul ca este singurul barbat in fata caruia m-am aratat cum sunt cu adevarat, ca imi este un dor groaznic de el, ca vreau sa fiu in bratele lui, sa ma sarute, sa doarma cu mine si ca putem trece peste distanta asta dintre noi, daca tinem cu adevarat unul la altul, ca vreau sa fiu a lui, ca nu vreau sa il pierd, ca il iubesc....... Reactia? Nici una.......Aseara, pe la 7 i-am dat un mesaj si i-am sp ca vroiam doar sa stiu ca e bine si atat; ca eu traiesc, atat cat imi permite sanatatea si oamenii din jur,cei care tin la mine si le pasa cu adevarat de ce mi se intampla. Raspunsul : "Sunt ok, dar am mult de munk. U?" Eu i-am trimis mesajele pe rand, asa ca urmatorul de la el a sunat "Ce e cu k u, pui? nu esti in apele tale. esti supy pe mine?" Am recunoscut ca nu sunt chiar ok, ca ma asteptam sa aibe o reactie la toate vorbele mele, ca el este departe si imi e greu, ca s-au intamplat multe in familia mea si lucrurile nu au fost chiar roz, ca ma sufoc in orasul asta si nu stiu ce sa fac........Mi-a spus ca nu a avut timp sa-mi raspunda la mesaje, ca au venit si l-au luat de acasa cu masina; era la 150 de km de casa, nu-si mai simtea mainile dar trebuia sa continue sa lucreze, ca este obosit si nu apucase sa manance nimic de aproape 2 zile, ca ar da orice sa ajunga acasa, sa faca o baie si sa se relaxeze. I-am zis ca imi pare rau, ca nu am stiut dar putea sa dea macar un semn de viata; ca eu ma simt rau din cauza operatiei de fiere si de abia stau, ca planul s-a dus naibii, toate sunt ca naiba si nici eu nu am o stare prea buna de spirit.....Mi-a explicat ca nu are timp de nimic, de la 5 s-a trezit si azi va face la fel, pentru ca are foarte mult de lucru; mama lui a facut pneumonie, i-a promis ca o ajuta la cumparaturi si tot ce trebuie, dar nu mai are cum, pentru ca trebuie sa munceasca si ca de aici rezulta ca lui nu ii pasa de mine? Mi-a reprosat ca judec usor oamenii, dar macar daca o fac, sa fie o judecata pe baza reala, si nu pe presupunerile mele......L-am inteles si i-am dat dreptate. Mi-a dat mesaj " Stai calma. te rog nu mai presupune si ma ataka pe o presupunere. cred k ai invatat akum ceva, nu?" Si dap. Am invatat sa intreb in loc sa cred ca nu-i pasa de mine. Azi i-am dat mesaj si nu mi-a rasp; l-am sunat si am vorbit putin; era la birou, cu niste facturi. Am cautat ruta Mangalia-Resita si nu mai exista. I-am spus si asta. A tacut. As face orice pentru el, dar nu stiu cat de draga ii sunt eu lui, din moment ce nu face macar sacrificiul sa vina sa ma ia de aici...........Nu mai sunt atat de sigura de ce simte pentru mine, in momentul de fata. Cel mai rau este faptul ca simte asta; azi mi-a spus ca este obosit si are o groaza de treaba, m-a intrebat daca il cred; i-am spus ca da. Mi-a facut teorie pe baza faptului ca nu am incredere in el, acum ceva vreme. Chiar m-a rugat sa am putina incredere in el, sa nu mai presupun atatea lucruri, pentru ca tot ce am construit pana acum impreuna, nu ar mai avea nici o valoare si s-ar duce naibii. L-am aprobat; mi-a spus ca as avea nota 10 daca ar trebui sa ma noteze pentru chestia asta. Funny.......Si totusi, nu stiu ce o sa fac..........E prea riscant.....Nu vreau sa renunt la el; stiu ca e baiat bun, educat si in ziua de azi, genul asta de oameni sunt exceptii.......Exact cum imi zicea o prietena "Voi va completati reciproc, va intelegeti foarte bine, doar ca distanta asta strica tot......." Si are dreptate. A fost langa mine si la bine, si la rau, in orice moment de ratacire al meu, stie faptul ca am dat de tipul asta de aici, am vorbit deschis despre orice si continuam sa o facem. Ne acceptam ideile, comunicam ce ne convine si ce nu; stiu ca o sa-l regret daca renunt la el.........Si nu vreau asta; am incercat deja de 2 ori sa ma departez de el si nu mi-a iesit; nu am putut, pur si simplu......Dar........As da orice sa se implice si el mai mult in situatia asta; sa faca ceva, sa-mi spuna ceva.......In ultimele zile, simt ca parca doar eu am tras de relatia asta........El imi spune doar "let's have hope that will be ok"........Eu ma stresez si nu mai stiu ce sa fac pentru ca nu gasesc nici o solutie pentru plecare mea........

Stare de spirit

Azi e ultima zi din 2009.....Ar fi trebuit sa zambesc; vine un nou an, plin de surprize si tot felul de situatii. Dar nu mai am puterea sa o fac si pe asta. Ma simt singura, parasita si oricat de multa lume ar fi in jur, orice mi-ar da, nu-mi mai pasa de nimic. M-am uitat in urma......A fost un an....plin de lacrimi si cateva momente in care am simtit ca zbor, plutesc......Dar atat. S-au intamplat multe, m-au ranit oameni la care tineam enorm; altii m-au socat prin atitudinea lor. Azi voi sta acasa. Nu plec nicaieri. Nu-mi arde sa petrec, sa zambesc, sa fiu vesela. Vreau doar sa ma inchid intr-o camera si sa plang.......Sau poate sa merg singura pe plaja, sa vorbesc cu marea, sa-mi amintesc de clipele acelea superbe si poate o sa-mi apara un zambet in coltul gurii......Din pacate, trebuie sa-mi pun masca de zambete in fata tuturor, pentru a nu-si da seama ce simt.....Nu vreau sa stie, n-are sens.........La multi ani voua, celorlalti! Daca petreceti, zambiti si pentru mine, va rog.

Senin

Afara ploua; azi dimineata m-am simtit ciudat din cauza asta. Mi-era frig, m-am dus sa pap o pizza cu prietena mea :) La un moment dat, am inceput sa vorbim noi despre relatii la distanta si tot felul de chestii asemanatoare. Mi-a spus ca se mira cum de noi rezistam inca :) Sincer, nici eu nu stiu; poate faptul ca mai sunt inca multe lucruri de aflat unul despre altul, poate micile gesturi de zi cu zi........Habar nu am:) Dar stiu ca ne este bine asa; mergem inainte. In ultima vreme ne-am tot certat, am discutat multe si am realizat ca, in ciuda tuturor, a ramas langa mine. Si toata lumea este surprinsa. Chiar si eu, uneori. Oare am gasit, in sfarsit, omul care imi ofera siguranta interioara de care am nevoie? Este el cel care ma va face mereu sa zambesc? Inca nu am aflat. Sau poate ca da, doar pe jumatate. Dar stiu sigur ca sunt linistita, cu zambetul pe buze, chiar daca afara inca mai ploua :)

p.s: am vorbit cu puiutul meu mai devreme; m-a sunat. La el ninge de ieri dupa-amiaza; acum s-a udat la picioare, dar in rest este bine. Ce n-as da sa fiu si eu la munte acum.....

http://www.youtube.com/watch?v=rF9QEdVpZxU&feature=related

Lumea, eu, el, noi

Prietena mea cea mai buna nu este de acord cu relatia mea. Ma refer la cel din Resita. Stiu ca imi vrea binele si este mai realista decat mine, are un pic mai multa experienta si nu-i place faza asta. Imi spune ca pierd timpul aiurea, in timp ce al meu se distreaza si iese peste tot...........Intr-un fel are dreptate, el e acolo cu prietenii, se duce la Timisoara, se reuneste gasca de fete si baieti.......Plus ca e barbat si are nevoile lui. Eu i-am spus ca il inteleg, ca nu se intampla nimic si e totul ok. In seara asta am discutat si mi-a spus ca el este doar un pion in viata mea. Chestia asta m-a intristat...........Am inceput eu sa presupun tot felul de lucruri pentru ca mi-a spus de venirea unei prietene la el acasa. Se pare ca este o colega de facultate. Normal ca m-am gandit aiurea si l-a deranjat asta. Mi-a spus ca trebuie sa invat din greselile mele, sa nu mai presupun si sa-l intreb direct, daca este ceva. Are dreptate, nu e prima data cand fac asa; de fiecare data cand s-au iscat discutii, au fost provocate de mine, tot din cauza presupunerilor.......Mi-a spus ca nu e bine; ca se gandeste la mine, la viata mea, la sanatatea mea.........Ca vrea sa fie bine pentru mine, nu pentru el.........Ca vrea sa invat din greselile astea pentru ca lui i se pare ca a vorbit degeaba cu mine......Ca e bine sa inveti cat mai multe din orice.....Si poate ca asa este........Eu nu am invatat nimic pana acum si repet aceleasi greseli mereu; iar asta il enerveaza, ca nu invat nimic. O alta prietena spune ca el si-a gasit deja pe alta daca nu a avut o reactie prea urata sau a reactionat normal cand i-am spus de cel de aici..........Offff............nici nu stiu ce sa mai cred.........Eu simt ca ii pasa de mine si imi vrea binele, ca tine la mine si mereu mi-a fost aproape, la bine si la rau.....Cand am fost nervoasa, l-am sunat, am tipat la el, m-a ascultat si apoi m-a linistit. Atunci cand eram fericita, am mai scapat de un examen, pe el l-am sunat primul si mi-a spus ca e mandru de mine, el era sigur ca o sa-l iau si m-a felicitat........Daca simt nevoia sa plang si nu mai rezist,il sun pe el si ma calmeaza. Acum 4 zile l-am sunat si plangeam la telefon; pur si simplu eram tensionata, nu puteam nici sa vorbesc de lacrimi. M-a rugat un sfert de ora sa nu mai plang, ca se ineaca soriceiii, ca imi fac rau......In final a ajuns sa ma implore sa nu mai plang, sa o fac pentru el daca nu pentru mine........A reusit sa ma calmeze, dupa jumatate de ora. Azi, i-am dat un mesaj, ma durea ficatul......Am vorbit cu el dupa o vreme si m-a intrebat daca e totul ok, daca ficatul e in regula.........Ma alinta in continuare pui, puiut.........Eu chiar tin la el, vreau sa ne vedem in ianuarie, in vacanta...........Doar ca...........Sunt un pic confuza. Stiu in mod sigur ca vreau sa dorm in bratele lui, sa fiu cu el, sa fiu fericita, numai ca toata lumea e impotriva........Intr-un fel, mi-e teama sa nu ma trezesc cu alta tipa acolo si sa am parte de zile ca naiba; insa am facut un pact si am convenit ca atunci cand dam de altcineva si totul merge bine, sa ne spunem asta. Numai ca barbatii sunt atat de complicati........Dar eu am incredere in el........De ce trebuie sa fie atat de greu?

Mda....

Exact cand ai impresia aia frumoasa ca totul se aranjeaza in viata ta, iti piere tot cheful de cunoscut oameni. In special, barbati. Am vorbit aseara cu tipul de aici. Discutia a inceput cu aluzii pe tema cunoscuta de toti. Sexul. Am ajuns sa ma intrebe iar ce fac de rev; i-am sp ca nu stiu, n-am nici un plan si l-am intrebat daca are el unul si pentru mine. M-a intrebat ce as propune. I-am zis ca poate ne vedem, dam o tura pe plaja, facem niste poze si mai vedem. Raspunsul lui "Hmmmmm......mai vedem...Tu vrei pe frigu asta sa ne plimbam pe plaja si sa facem poze? Nu mai bine vii tu la mine acasa sau ai masina?" I-am zis ca nu am masina si am intrebat politicos "Hmmmm..........cine a zis ca sunt "o prada usoara"? sper ca nu ma confunzi cu alt gen de fete." Mi-a raspuns doar "aha ok". Si n-am mai vorbit din momentul ala. I-am mai zis doar un nani pufos si noapte buna cand am iesit de pe mess.......Asa......de bun simt. Mi-a sp doar "nb" si am iesit. Mi s-a parut ca are prea mult tupeu; nici macar nu a vrut sa ne vedem face to face, sa vada ce fel de persoana sunt......Neah........De ce ar face-o? Pentru ce sa-si bata capul cu lucrurile astea, cand duce lipsa de ceva vreme? Si chiar imi facusem o impresie buna despre el; a reusit sa strice tot. Nu-l mai caut, nu ma mai intereseaza. Apoi, am vorbit cu al meu, cel din Resita; si-a dat seama ca sunt un pic necajita, m-a intrebat ce am. Nu am putut sa-l mint, ma simtea ca nu sunt ok. I-am spus ce am patit si ca ma simt ca un obiect sexual, de multe ori, desi eu nu fac nimic pentru a iesi in evidenta, nu ma imbrac provocator si nici nu ma machiez strident.....Incerc sa fiu doar un om normal, insa deosebit prin comportament si educatie :) Mi-a spus sa nu fiu trista, ca nu merita. Omul doar a incercat, a vazut ca nu iese, a avut doua optiuni: ori sa aprecieze asta, ori sa mearga mai departe. Are dreptate, insa tot ma simt prost.......Din simplul fapt ca i-am spus celui de aici, cand am vorbit prima data cu el, ca sunt o persoana cu mintea deschisa.......Dar asta nu inseamna ca sunt "carpa" tuturor sau un om pe care il arunci la gunoi a doua zi. Sunt si eu om, simt, ma doare.........Oricat de mult m-as juca eu cu lumea si as incerca sa fiu simpatica, nu-mi plac lucrurile astea. Am principii, un rost in viata, nu doar sa ma culc cu oricine imi pica in brate. Asta e. Se pare ca tot cel din Resita tine la mine si ma apreciaza. Si cand ma gandesc ca eram sa-i dau cu piciorul acum cateva zile.......Acum sunt fericita ca nu am facut-o. Raman cu el. Cel de aici sa ma caute, daca vrea. S-a terminat cu vrajeala si "sufletul lui cel mare si indurerat"......No comment.....De abia astept sa ma duc in ianuarie la puiul meu :)

Nu cred ca pot...........

E atat de greu.........Azi, mi-a dat mesaj, ma alinta pui. M-a intrebat cum am dormit, daca sunt bine..........Ca el are mult de munca si este obosit. Eu i-am raspuns; un mesaj mai scurt si un pic mai rece. Mi-a dat beep dupa un timp; i-am dat si eu dupa ce am scapat de la cursuri. M-a sunat, i-am vorbit pe un ton putin mai cald, dar nu ca inainte. Dupa 4 ore ii dau mesaj "Bau:*" Raspuns " Dak era becul stins ma speriam :p bu. cf?" eu : ":)) ai avut noroc, era aprins. Citesc un articol pe blogul lui cabral despre viteza, masini, accidente. Akm 2 zile era sa am parte de asa ceva si eu" el: "Nasol. in rest esti ok?" eu: "Dap, sunt bine :) butonez mobilul, ascult colinde in pijamaua cea roz, cu tweety si stau un ks, departe de flig. U?" el: "Pe akasa. Numai ce am ajuns" eu: "Wow, ce zi nebuna" (ajunsese acasa pe la 8 si ceva, el ajungea de regula pe la 6 ) el: "Kam asa ceva." eu: "Pot sa te rog ceva?" el: "Spune" eu: "Poti sa-mi juri sau cel putin sa-mi promiti k in ciuda faptului k viata ne va duce pe cai total diferite candva,poate in alte tari sau alte orase, vom ramane mereu prieteni? Totul e imprevizibil si n-as vrea sa ne indepartam kiar atat d mult. Nu vreau sa pierd afectiunea ta. Sincer." el: "Promit ca vom ramane prieteni" eu: "Multumesc. Aveam nevoie de asta." el: "Npc. K cea mai mare placere." Dupa o ora ii dau mesajul asta "Mi-e f dor de u :(( kiar imi este.......mi-e dor de tot.......si maine este ziua mea......kre nu are rost fara u........nu mai pot......de 3 zile o duc in lacrimi....." Raspunsul lui "Nu ai dc sa o duci in lacrimi. think about the present. that is the real life. miss u too. big hug. o sa fie bn maine la ziua ta si fara mine :*:*:*". M-a durut atat de tare raspunsul asta........N-am crezut ca poate fi atat de greu........Cel de aici si-a gasit un job.......Era aseara pe tagged, i-am dat un mesaj si l-am intrebat daca il deranjez si daca vrea sa continuam discutia interminabila de atunci, ca a fost kiar funny. Azi dimineata am vazut ca mi-a raspuns; mi-a zis ca nu-l deranjez, dar si-a gasit un job si nu mai poate sta pe net, daca inteleg ce vreau sa zica. I-am raspuns " Yupiiiiiii!!!!!!! Scuza-mi entuziasmul, dar chiar ma bucur pentru tine :* Sincer :D Nu-i nici o problema ca nu prea mai ai timp de net :) Stai linistit :) Important e sa fii tu bine, ca restul vine pe parcurs ;) Pai, in cazul asta, mai vorbim cand ai timp :) Sper ca ti-ai gasit ce vroiai sau macar pe aproape :) Ai grija de tine si o zi cat mai usoara :) Nu uita sa zambesti, face bine la psihic :D :* Pup :) " Inca nu am primit nici un mesaj inapoi, am vazut ca a fost pe tagged akm vreo 5 ore si ceva. Toata lumea mi-a spus ca este un om bun, ca daca reusesc sa intru in sufletul lui, voi fi foarte fericita cu el. Tipul a suferit foarte mult si si-a jurat ca nu o sa mai iubeasca niciodata. Iar eu............eu ma culc plangand de vreo 3 zile incoace. Imi este dor de puiul meu, m-au durut mesajele astea seci, din seara asta, mai ales ultimul........Ma intreb daca si-a gasit cu adevarat pe cineva si chiar nu-i mai pasa sau e doar orgoliu........Niciodata nu mi-a vorbit asa de rece, nici macar atunci cand ne-am certat......Doare atat de tare..........Si nici cu tipul de aici nu stiu ce voi face..........Eu imi fac vise si sper sa fie bine, dar nu stiu nimic sigur.......Mi-e teama sa nu renunt la un om care chiar ma iubeste pentru o iluzie de aici.........Prietenele mele il plac pe tipul de aici, m-au incurajat sa continui discutiile cu el si sa ma intalnesc, atunci cand el va face vreo aluzie........Intr-un fel, as face asta.........Nu pierd nimic, dar mi-e frik sa renunt la puiul meu.......Nu vreau sa mai sufar iar........Sa pun suflet si apoi sa ma ard........Si cel de aici s-a ars destul de tare si chiar mi-a spus la un moment dat ca suntem pe aceeasi lungime de unda, cand povesteam lucruri mai intime.......Nu stiu daca voi avea puterea necesara sa renunt la puiul meu atata vreme cat nu stiu nimic sigur aici......A fost doar o singura discutie, pana acum si deja imi fac vise......Mi-e frica sa nu pierd si partea de iubire ce a mai ramas din puiul meu........Daca a mai ramas........Nu credeam ca voi ajunge vreodata sa tin atat de mult la el.........Si totul a inceput din joaca.......Doare rau de tot.........

Ma doare........

Si imi vine sa tip........Trebuie sa decid intre prezent si viitor. Cel de aici (care nu a mai dat nici un semn de 3 zile) si cel de acolo. Ma doare ca trebuie sa fac asta. De ce? Pentru ca nu pot uita privirea celui din Resita, cand stateam pe plaja, in vara......Privirea aia patrunzatoare pe care doar un om indragostit o are......Imi e greu sa las in urma cuvintele ce imi spuneau ca trebuie sa ma simt ca o vedeta cand toti treceau pe langa mine, eu il tineam pe el de mana si toti ma priveau. Il simteam ca e fericit si mandru de mine, ca toti ma admira si ii placea asta. Mi-e greu sa sterg din memorie clipele in care il strangeam mana cand erau caini in preajma si el imi spunea "Gata, pui, stai linistita. Stiu ca atunci cand ma strangi de mana, iti este frica dar eu sunt langa tine si nu o sa patesti nimic." Apoi ma lua in brate si ma linistea. Seara in care mai aveam putin si adormeam in bratele lui, pe o banca, la aer.......Cum sa nu mai simt sarutul lui? Tandru, dulce, pasional, salbatic........O combinatie pe care inca o ador........Faptul ca ma alintam mereu si el ma accepta cu toate copilariile mele si capriciile......Nu e asa de simplu sa lasi totul in urma. A fost scurta perioada cat a stat aici, dar am trait momente unice.........M-am simtit protejata, iubita, respectata.....Am simtit ca traiesc cu adevarat si ca prind aripi. Azi mi-a dat beep si nu l-am vazut; dupa 2 ore mi-a dat mesaj "Neatza,pui. Kum ai dormit? Eu am dormit bn. Sa ai o zi minunata. take care. sweet kiss :*:*:*:* ". Nu i-am raspuns; mi-a venit sa plang, in schimb. M-a sunat apoi, pe la 4 si ceva. I-am vorbit rece si tot el mi-a spus "pui" la sfarsit. Eu nici macar un "te pup" nu i-am mai zis. Aseara, i-am urat nb, somnik pufos si il rog sa aiba grija de el. Mi-a raspuns "Nb, somnik dulce, vise mumoase. eu te tin in brate. take care. sweet kiss:*:*" Am izbucnit in plans........Si asa am si adormit........M-am trezit cu ochii umflati si fara chef de viata.........Doamne, cat tin la el..........Simt ca ma sufoc si nu mai am aer de atatea lacrimi........Dar trebuie sa renunt........E pentru binele meu si al lui........Imi este prea dor si sufar prea mult.........Nu mai suport.........Tot ce sper e sa ramanem prieteni, la sfarsit.........E un om mult prea bun si nu as vrea sa sufere..........N-as vrea sa stiu ca plange sau ii este rau.........Nu as suporta lucrul asta........O singura data am vorbit si a inceput sa planga, pur si simplu. Atunci mi-am dat seama ca omul de langa mine poate face orice, dar nu sa planga. Am simtit ca mi se rupe sufletul in doua si am inceput sa plang si eu..........E greu si deja imi este dor de el........Nu vreau sa-l fac sa sufere......Nu merita......

Poate un nou inceput

M-am jucat pe tagged, l-am vazut, mi-a placut, l-am bagat in lista de prieteni......Dar mi-am zis ca arata prea bine si nu e pentru mine.....Eu nu sunt perfecta; ceva kile in plus si mici probleme cu tenul.......A doua zi, mi-a dat mesaj cu id-ul lui. Exact cel la care credeam ca nu am nici o sansa......Acum 2 seri am vorbit pentru prima data. Initial, eram sa incepem totul cu stangul. Apoi, dupa jumatate de ora si-a dat seama ca sunt o "fata de gasca" si am continuat sa vorbim pana la 2:30 a.m. De la 11:12 pm, incepand. Am avut o conversatie nebuna, l-am facut sa rada mai tot timpul, mi-a dat web-ul din proprie initiativa :) E chiar dulce la cei 25 de anisori ai lui :D La un moment dat, m-a intrebat daca am prieten si i-am spus ca am, doar ca este la 800 de km distanta de mine..........N-am putut sa-l mint, nu-mi sta in caracter :) Discutia devenea tot mai intima, ne-am facut confesiuni unul altuia, mi-a spus ca a iubit, ca a luat teapa si si-a jurat ca nu va mai iubi vreodata. Eu i-am povestit "istoria" mea si mi-a marturisit ca e o persoana sufletista si l-am intristat destul de rau cu povestile mele. Am vorbit multe, au fost 3 ocazii in kre puteam sa accept invitatia lui subtila sa ne vedem, insa eram prea obosita ca sa-mi dau seama de sensul cuvintelor lui :) Chiar mi-a placut tipul; mi-a spus ca mai vorbim, ca sunt funny, interesanta si de gasca. E un tip direct, care stie ce vrea, un pic dur, chiar el a spus asta si nu ma deranjeaza :) I-a facut placere sa ma cunoasca; si mie la fel. Oare va mai aparea pe mess si vom mai vorbi? Voi mai primi vreo invitatie? Eu as da orice sa fie asa.....E greu sa renunt la cel din Resita, insa el e mai aproape si poate ca exista ceva sanse cu el. Se vede ca e un om bun si sincer; fara masti si fite. Am nevoie de niste sfaturi.

Adio.........

A fost frumos.......Se va termina in curand.......In ultima vreme nu mai suna ca inainte, gaseste scuze, vorbim cel mult 20 de minute pe zi, noi care vorbeam si 3 ore la telefon......Meciurile au devenit mai importante de urmarit decat faptul ca vreau sa vorbesc cu el si imi este dor.....Sau faptul ca este cu prietenii sau ca s-a enervat pe mama lui 4 ore si ca din cauza asta nu m-a sunat inapoi, asa cum a spus......L-am rugat sa mai intre pe mess, sa ne vedem si noi, sa mai vorbim......In seara aia a plecat la un prieten, sa joace carti........Nu i-a pasat......Acum inteleg de ce saptamana trecuta mi-a spus sa nu ma supar daca el va gasi pe cineva si imi va spune......Probabil ca pregatea terenul pentru vestea cea mare.......Inca nu mi-a zis nimic si azi, cand tot eu l-am sunat, mi-a spus sa nu ma gandesc la prostii cand i-am reprosat toate chestiile de mai sus......Mi-a raspuns ca el este sigur de faptul ca eu ma gandesc aiurea si i-am spus ca poate nu e asa de sigur de asta, poate ca nu ma gandesc chiar aiurea; si, in plus, chiar el a spus saptamana trecuta ca fiecare face ce vrea, ca viata merge inainte si el nu ma poate tine pe loc, nu? Si atunci? Ce rost are sa continui? Nu cred ca el isi va lasa mama acolo, singura si somera in Resita si isi va lua viata in maini pentru a veni aici.......Azi m-a mai sunat de 2 ori. Inca ma alinta "pui" sau "puiut"......Eu vorbesc rece si distant. Nu ma intreaba ce am. Acum 2 zile am dat de un tip de aici, aproape de Cta si i-am spus de el; pentru ca vorbim orice. Mi-a spus ca se bucura pentru mine, ca este intocmai ce aveam nevoie si ca cine stie ce iese din asta.......M-a surprins raspunsul lui; nu parea atat de afectat.......Ba mai mult, parca ma impingea in bratele lui.......Iar eu, i-am spus acum 2 seri ca o sa vin la el in vacanta asta de iarna. S-a bucurat, dar am simtit ca nu mai este acelasi sentiment intens I-am spus ca imi este dor de el si de abia astept sa-l vad iar ; nu mi-a raspuns in nici un fel la chestia asta, nu stia cum sa faca sa vin mai repede acolo......Cui nu i-ar conveni doua persoane,nu? M-a sunat mai devreme si m-a intrebat de ce sunt nervoasa.....Iar eu plangeam, nu eram nervoasa.....Inainte isi dadea seama cand plang si cand sunt nervoasa. Acum, se pare ca nici macar asta nu mai e in stare sa o faca......Si ma doare, pentru ca a fost prima persoana care m-a facut sa am iar incredere in oameni, in barbati; m-a acceptat asa cum sunt si chiar daca am stat putin timp impreuna, m-am simtit iubita si apreciata pentru ce sunt in sufletul meu si nu pentru sanii mei sau buze.........Ma doare.....Nu ma vedeam fara el pentru mult timp de acum incolo, dar asa a fost sa fie.......Viata merge mai departe, vorba lui......Ma doare ca am tinut la el si inca mai tin. In loc de o rana, acum sunt doua in sufletul meu........Si nu e usor, dar va trebui sa renunt la el, in final. Am simtit grija unui barbat, inca il iubesc si nu va fi usor sa trec peste asta......Poate vom ramane amici........Habar nu am.........Si cel mai tare ma doare ca pe 11 decembrie este ziua mea, pe 24 este a lui si pe 27 isi serbeaza ziua de nume........Va fi a 20-a aniversare a mea cand nu am pe nimeni langa mine.........Si e al naibii de dureros.........

Trecut si prezent........

Acum 2 zile s-a apucat sa vorbeasca iar cu mine. "Trecutul". Nu i-am raspuns si mi-a reprosat ca acum nu-l mai cunosc. In final i-am raspuns si am avut o mica discutie. A vrut sa vada daca m-as intalni cu el. I-am cazut in plasa, iar......L-am intrebat cand ne vedem si nu a mai raspuns......Se pare ca asta e tot ce a vrut sa stie.......Si a aflat....Cu toate astea, m-a lasat rece discutia cu el. Nu am mai simtit nimic. Nu stiu ce mai vrea de data asta......Ciudat.....

Timp...........

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris….Si s-au intamplat la fel de multe…….Certuri, tradari de prietenie..(dupa 13 ani de zile)…..Am suferit,am plans, m-am izolat de lume…..A inceput si facultatea. Devine din ce in ce mai greu……Ma gandesc la viitor si nu stiu ce voi face. Azi e 1 Decembrie…..Imi vine sa rad! Peste o luna se va implini un an de cand ne-am cunoscut. Si cum a inceput totul…..Doamne! Ma jucam Yes pe tagged si am dat fara sa vreau click pe el :)) Apoi, i-am vizitat profilul si mi-am spus ca e dulce, dar nu am sanse la el……Era prea departe……A doua zi mi-a trimis un mesaj simplu si direct……Ca niciodata, am stat cateva zile pe ganduri si intr-un final, am decis ca poate ar fi bine sa-i dau o sansa……Si de aici, am vorbit pe mess, apoi am schimbat numere de telefon iar in prima mea zi de examen la facultate, mi-a dat mesaj pe mobil si mi-a urat bafta, chiar inainte sa intru in sala. A fost prima persoana care s-a gandit la mine in dimineata aia friguroasa de 5 Ianuarie. Seara, m-a sunat si am vorbit mai mult de o ora la telefon, desi eu eram extrem de obosita si stresata; parca imi trecuse totul, din senin. Apoi, am devenit incet-incet ingerasul lui, omul de care avea mereu grija, cu care vorbea zilnic prin mesaje, cel pe care il trezea dimineata si il facea sa fie fericit…….Au fost doua momente in care, de prea mult bine si poate de teama ca totul o lua prea repede, am incetat orice legatura cu el…..Insa, nu am putut rezista, mai ales ca ma cauta mereu……Practic, disparusem din senin; vroiam sa vad daca pot merge inainte fara el. Si n-am putut…..Astfel, povestea mea continua si in iulie, ne-am intalnit, in sfarsit…..A durat o saptamana totul, poate ca a fost prea putin dar relatia s-a unificat atat de mult incat si astazi, dupa atata vreme, mai suntem impreuna. Am vrut sa ma duc eu la el in toamna, dar nu s-a putut……Ne-am facut planuri care s-au destramat, ne-a fost dor unul de altul, ne-am amintit atatea lucruri din vara, am impartit noi pareri, au aparut si conflicte peste care am trecut…O parte din cunoscutii mei sunt impotriva acestei relatii, pentru ca este la distanta si nimic nu e sigur….Le dau dreptate, insa ce poti face cand simti ca ti-ai gasit in sfarsit echilibrul interior, cand simti ca omul respectiv este mereu langa tine, te accepta asa cum esti: infantila, capricioasa uneori, visatoare, nervoasa dar langa el atunci cand are nevoie de o vorba buna? Multi spun ca asta nu inseamna nimic; doar pentru ca te-ai vazut o data pe an si ai vorbit la telefon, pe mess sau prin mesaje…..E atat de greu………Ai mei nu stiu nimic; doar sor’mea si prietenii apropiati......Inca nu vrea sa le spun; mama nu e de acord cu relatiile astea la distanta si mai bine tac din gura decat sa iasa discutii........Si totusi, ma gandesc la viitor....As da orice ca el sa se mute din Resita in Constanta........Doar ca nu este atat de simplu......E doar un om care munceste cinstit si poate prea mult pentru niste bani relativ putini. Nu are pe nimeni aici…..Doar pe mine. Chiar azi am discutat si am vorbit despre faptul ca ni se poate intampla oricand, oricaruia din noi, sa dam peste altcineva……..Stiu ca exista riscul asta, sunt constienta dar sper ca intr-o zi, lucrurile se vor aranja si pentru mine. Nu e simplu sa-i vezi pe cei din jur ca sunt impreuna, se plimba, se saruta, au pe cineva alaturi……Iar eu…….Eu sper si traiesc din amintiri pana data viitoare……Mai rau e ca de aici nu gasesc pe nimeni. Pur si simplu, nu se leaga nimic. Ocazii sunt multe, dar nimeni nu mi se potriveste si ironia face sa-mi placa doar oameni din zona Banatului. E o nebunie……..Ma gandesc la viitor si nu stiu ce voi face. Nu este usor, as vrea, intr-un fel, sa fie cineva de aici, de aproape dar inimii nu-i poti porunci. E greu sa renunti la o persoana care iti ofera tot ce iti doresti pe plan spiritual. Sincer, e omul pe care l-am cautat si l-am gasit, dupa multa vreme de suferinta. E greu cu distanta asta…..Uneori, ma gandesc cat voi mai rezista asa………Nici eu nu stiu……..O prietena mi-a spus ca ne admira, pentru ca rezistam asa, la distanta asta……..O alta, a ramas suprinsa ca el are atata rabdare si mergem inainte cu tot. Iar eu………ma simt ghinionista, intr-un fel. Dar nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu……Si mereu ma rog sa faca ceva pentru ca lucrurile sa fie putin mai bune de atat........