Zambet in coltul gurii

Ne-am pierdut in lumea asta mare, in viata agitata de azi. Recunosc, pierd niste sentimente; de fapt, le pierdem. Si totul este ca picatura chinezeasca, incetul cu incetul. Cu toate astea, nu-mi ramane decat sa iau viata asa cum este, sa ma resemnez si sa merg mai departe. Plang, dar stiu ca va fi mai bine in curand.

Doar marea

Ieri am fost cu o prietena foarte buna pe plaja. Am depanat amintiri, am ras, ne-a prins un pic si soarele.....:P Mai incolo de noi erau niste sezlonguri. Ma uitam la ele si imi aminteam de o noapte de vara, in care am stat pe ele si am privit marea. Impreuna. Probabil ca asta mi-a mai ramas; marea si prietenii dragi. Era linistita, fara valuri, exact ca viata traita intr-un vis frumos. Mi-a fost dor sa simt nisipul sub calcaie........O sa ma intorc mereu sa privesc marea. Ea ma tine in viata :)

Miss you like hell..............

In seara asta am plans, plang si acum, de fapt. Si nu mi-e rusine sa o spun. Plang de vreo doua ore si ceva. Nu ma pot opri. Plang pentru ca imi lipseste al naibii de mult, pentru ca nu am nici o siguranta, plang pentru ca urasc faptul ca locuieste in Resita si nu in Constanta, plang pentru ca sunt sanse sa nu avem un viitor impreuna, plang pentru ca as da orice sa fiu in bratele lui, plang pentru ca mi-e dor sa-l vad, sa-l stiu langa mine, sa-i simt prezenta, sa ma simt in siguranta langa el. Plang pentru ca oamenii ca el sunt rari si nu vreau sa-l pierd. Plang pentru ca incet, incet incearca sa ma obisnuiasca cu ideea faptului ca relatia nu va mai fi atat de puternica atunci cand va pleca in Germania. Plang pentru ca  mi-e teama pentru echilibrul meu interior, plang pentru incertitudinea zilei de maine, plang pentru viata mea interioara, plang din cauza vietii asteia care imi daruieste un om extraordinar si apoi mi-l ia, incetul cu incetul. In seara asta mi-a zis ca voi mai intalni si altii, poate mai buni decat el. Posibil, dar ca el nu voi mai gasi. Un om care sa aprecieze ce am in suflet, sa ma inteleaga asa cum a facut-o el si sa aiba atata grija de mine.......Nu, nu ne-am despartit, dar la cat de relativ e totul.....Si stii ce e cel mai trist? Ca nu-mi doresc sa-l pierd vreodata.......Plang pentru ca viata asta e ironica. Toate persoanele pe care le-am placut, nu m-au vrut. Toti cei care m-au placut, nu i-am vrut eu; nu mi-au placut mie. Cu el pot spune ca am avut noroc. Plang pentru tot ce mi se intampla acum. Plang pentru ca imi lipseste enorm, pentru ca am devenit dependenta de afectiunea lui, plang pentru ca nu stiu daca il voi mai vedea pana cand va pleca in Germania, plang pentru ca mi-e dor de sarutul si mangaierea lui. Plang pentru ca imi este si imi va fi dor de el.

Adio, dar ramai cu noi.........

Imi este inca greu sa-mi astern slovele.......Dupa vestea de ieri, cand nea Jean ne-a parasit, imi simt sufletul greu si trist.......Cat de mandra spuneam ca a fost coleg cu bunicul meu........Am trecut de mii de ori pe langa blocul in care locuia, fara sa stiu asta.....Sunt din Constanta si nu am putut sa-l cunosc niciodata, personal.....Ce ironie.......Imi va fi dor de el....Dar stiu ca va ramane vesnic in sufletele noastre.......Adio.......

Remember.......my soul, my love, my everything.......

In mine se da o lupta, un razboi. Intre ce este bine sa fac si ce ar trebui facut. Ma zbat intre durere ascunsa, zambete impartite si o incredere in sine ce nu-mi apartine, in momentul de fata. Asta e un post trist, poate mult prea trist pentru firea mea. In ultima vreme am varsat multe lacrimi, poate ca m-am lasat ranita prea usor de niste prostii.....Dar oare poti schimba firea omului? Ar trebui sa fiu dura si sa dau cu pumnul in masa, cand eu nu sunt asa? Ieri a fost bine, am ras, am glumit, ne-am tachinat.....Si cu toate astea, simt ca pierd ceva....Ca viata o ia oarecum intr-o directie pe care nu o vreau, pe care o urasc.....Ma simt la o rascruce de drumuri. Sa fiu eu cea care pune iar problema ce se va intampla cu noi? Sa iau eu o decizie pe care nu mi-o doresc pentru mine sau mai bine, il sustin, mergem inainte si speram intr-un viitor mai bun? Si tocmai aici e problema: ca nu prea stiu ce vom face, ca evita sa vorbim despre asta. Ieri mi-a zis ca e posibil sa se intoarca la anul, in ianuarie.......E posibil......Pentru ca daca lucrurile merg bine, i se va face contract pe termen nelimitat......Si eu? Cu mine cum ramane? Chiar nu-i pasa ca pe mine ma chinuie nesiguranta asta? Ma aflu pe nisipuri miscatoare.....Ne stim de un an si 5 luni.....Inteleg ca ii este greu, ca isi doreste o baza materiala si apoi alte planuri, dar mai sunt si eu in jocul asta, in viata lui.......A venit vorba de facultate, de faptul ca trebuie sa faca si ultimul an, pentru ca e pacat de atatia ani pierduti. Mi-a spus ca o va face dupa ce termina cu lucrul. I-am zis ca ar fi frumos daca ar veni in Constanta si ar termina-o aici. M-a intrebat daca as vrea asta. I-am replicat ca el a venit cu ideea asta acum ceva vreme (cand a glumit si a zis ca vine aici sa termine scoala, dar in final a visat cu ochii deschisi si mi-a zis ca ar fi fost frumos sa fie asa). Mi-a mai pus aceeasi intrebare de doua ori. In final, i-am spus ca da, as vrea. A ras pe sub mustati, probabil ca si el si-ar dori asta. A ramas mai putin de o luna pana cand va pleca......Imi dau lacrimile numai cand ma gandesc la asta. Nici nu vreau sa ma gandesc la ziua aia.....Sa-l stiu mai departe decat este deja, sa nu stiu de el o luna si ceva, pana isi va lua un laptop, pana va da un semn de viata......Ma consolez cu gandul ca voi avea un job si va trece timpul mai repede, dar probabil ca seara voi adormi plangand, cu chipul si vocea lui in minte. Si nici acum nu stiu daca ne vom vedea pana va pleca. I-am zis sa vina intr-un week-end, daca poate. Eu nu am cum, dupa sesiune incep job-ul si nu exista nici o sansa. Ma tachina, imi zicea ca stie el ca nu vreau sa vin, nu ca nu pot.....:P Am mai intalnit persoane, dar oamenii ca el sunt pe cale de disparitie si nu vreau sa-l pierd. In bratele lui mi-am gasit refugiul,pacea si toate celelalte lucruri ce imi lipseau atat de mult. Suna ciudat, dar intr-un fel, imi este ca o a doua mama. Un om langa care am sansa sa cresc, sa ma maturizez, sa invat de la el. Cum as putea sa renunt la un astfel de om? Care ma cearta atunci cand gresesc,care imi vrea binele si ma apreciaza. In felul lui, dar stiu ca o face. Poate nu o spune cu voce tare, doar ca sunt alte lucruri prin care se simte si asta. Am invatat sa-i iubesc si defectele; nu ma mai deranjeaza ca fumeaza, ca mananca aiurea, ca pune telefonul pe speaker uneori, cand vorbeste cu mine si se joaca in acelasi timp pe pc, nu-mi mai pasa ca ma tachineaza cu nu stiu ce fata vazuta pe strada, ca uneori se comporta ca un copil rasfatat sau nu-mi raspunde imediat la mesaje. Il vreau langa mine, atat. Am mai cunoscut persoane, poate mult mai empatice decat el, dar omul asta are ceva special, cel putin asa il vad eu. Dintre toti, el a fost singurul care a stiut cum sa se apropie de mine, cum sa-mi vorbeasca pentru a intra in sufletul meu si nu-mi doresc sa-l pierd. Ma rog mereu sa ne fie bine si am incredere in Dumnezeu, dar ma omoara gandul ca nu stiu ce vom face mai departe......Imi este atat de dor de el......

Destin si Dumnezeu

E un pic ciudat cum se imbina toate in viata unui om. Si ma refer la mine, acum. Ne-am impacat, totul mergea ok, in urma cu aproape 2 saptamani aflu ca va pleca la lucru. In Germania; timp de 6 luni. Daca va fi ok, i se va face contract pe un an sau pe termen nelimitat. Uneori, simt ca viata isi bate joc de mine. Imi da un om, apoi sunt la un pas de a-l pierde si cand mi-l da iar, ma aflu inca o data in situatia anterioara, oarecum. Nu mai inteleg nimic. Dap, am fost suparata pe Dumnezeu pentru toate lucrurile astea, m-am certat cu El........dar am vorbit mai apoi cu o prietena foarte buna care m-a convins ca tot "raul" asta e spre bine. Sper sa fie asa.....Am vorbit sa ne vedem inainte sa plece, in iunie. Nu-mi poate promite nimic, totul este in functie de banuti. E tot ce imi doresc: sa stam impreuna cateva zile, inainte sa plece......Poate am totusi parte de un miracol.......

Concluzie

Mergem mai departe. Sunt norocoasa, viata mi-a dat sansa sa apreciez ce am langa mine. Mai intai m-am trezit cu o palma din partea ei, apoi m-a mangaiat si mi-a dat sansa sa invat din propriile greseli. Si asta fac. Si este bine :)

Va trebui sa decid eu si nu noi......

De mine depinde viitorul si linistea acum.......Nu stiu ce se va intampla cu noi, dar eu ma rog la Dumnezeu sa ne fie bine......I'm not ready to cry, yet...........

DA si NU

Ma poti acuza de infantilism, ca iti vreau binele, ca sunt naiva uneori, ca ma enervez repede, ca sunt vulcanica si imi place sa rad mult, ca sunt zapacita si extremista, ca poate sunt depresiva si plang repede (cateodata), ca nu am atat de mult experienta ca tine si uneori nu am chef sa te inteleg si te calc pe nervi, ca pot plange si rade in acelasi timp, ca te bat la cap si te ranesc (fara sa vreau), ca sunt un copil rasfatat care nu stie ce inseamna sa munceasca pe rupte, ca sunt fitoasa daca nu imi place mirosul cailor sau nu ma adaptez la fiecare persoana in parte, ca imi plac pitonii si reptilele in general, ca vorbesc ca un copil mic si alintat, ca am prea multe cosmetice si sunt innebunita dupa Jack Black si David Bisbal, ca sunt prea posesiva si geloasa,ca am principiile mele in viata si uneori iti tin teorie pe tema educatiei, ca vreau sa te schimb, daca iti spun sa nu mai fumezi atat de mult sau sa mai slabesti un pic, ca este spre binele tau, ca nu stiu sa dansez o sarba, ca merg in locuri in care se mananca bine dar si preturile sunt la fel, ca ma imbrac foarte colorat sau in combinatii ciudate si nu ma intereseaza ce spune lumea, ca fac ce simt atunci cand simt si nu tin cont de reactii, ca imi place sa ma catar pe cele mai periculoase stanci/diguri si sa fac poze pe varfuri, cu bratele larg deschise, ca imi place verdele si nu albastrul, ca nu stiu nici un jucator de la Steaua in afara de Banel, ca sunt rebela si incapatanata, ca am citit tot ce se poate de Coelho si carti de genul asta, ca visez prea mult uneori si sunt directa, spunand totul in fata, fara sa-mi pese, ca te atac fara sa intreb inainte, ca asa imi e firea, impulsiva, dar NU ma poti acuza ca tin la tine si fac totul sa ne fie bine, ca uneori gandesc mai matur decat ai vrea si poate nu-ti convine, ca insemni enorm pentru mine si stii prea bine asta, ca ti-am trimis din tot sufletul cadourile respective, pentru ca asa am simtit si am vrut sa te stiu zambind. De toate astea te pot acuza eu: ca nu-ti pasa, ca te porti aiurea si totul e relativ in momentul de fata. Te pot acuza de instabilitatea creata intre noi si de toate serile in care am adormit trista sau poate plangand, din cauza ta. Si tu ai multe defecte, nu sunt cea vinovata tot timpul. Diferenta e alta: eu recunosc (desi nu-mi place sa fiu vulnerabila in fata ta si o stii) mai mereu, tu-de prea putine ori. Si in final, tot eu sunt apar ca cea orgolioasa. Hmmmm.........Ma intreb ce-ti va trece prin minte daca vei ajunge din greseala pe blogul meu. Oare vei incepe sa reflectezi la faptele tale sau ma vei acuza in continuare pentru toate greselile mele, care, intre noi fie vorba, au fost determinate in mare parte de tine?

Remember when it rained........:((

I need a hug......a smile.....his kiss........hir arms.......his lips.......his touch.........I miss him so much......I feel that I could run away from home and come to him without clothes or shoes......Living just with the hope that I will feel his tenderness/love when he would hold me tight in his arms........

Doare, stii? Sunt om.......din pacate......

Azi am plecat cu prietenele prin Mangalia, sa ne distram ca intre fete. Am ras,am glumit, ne-am simtit bine, dar gandul la el ma bantuia continuu. La cel cu care am o relatie de un an si 5 luni.......Aseara am gasit in memoria telefonului mesajele de anul trecut, din septembrie. Toate incepeau cu "pui", "puisor" "ingeras", mai contineau cate un "draga mea", "iubita mea" "puiut" si se terminau mereu cu "te iubesc:*:*:*" "mi-e f dor de u, pui :( :*:*:*" sau "de abia astept sa te strang in brate:*:*:*". Apoi, m-am uitat la cele din ultimele luni, mai ales din februarie incoace. Nici nu stiu de cand nu mi-a mai spus ca ii lipsesc sau ca ma iubeste.......Mesajele de acum incep cu un simplu "neatza" continua cu "sunt bn, am dormit bn, u?" si se termina cu "take care :*:*:*" si uneori cu un "pup" sau "o zi frumoasa". Mi-e dor de zilele in care imi spunea ca este ursuletul meu de plus, ca ar da orice sa fiu cu el acolo sau sa fie aici, ca de abia asteapta sa ne vedem sau sa am incredere, ca totul va fi bine. Inainte, daca nu-i dadeam un semn de viata, imi spunea ca nu mi-a fost dor de el; sau daca discutam mai aprins, ne impacam repede, treceam peste. Astazi, nu a stiut de mine de la ora 10 dimineata si pana la ora asta, inclusiv. Si tot eu i-am dat un mesaj frumos de dimineata,cand m-am trezit. Aseara m-a sunat si i-am vorbit destul de acid.....Azi, am vrut "sa fac pace". Degeaba.......La un moment dat, i-am zis ca am baut un ceai cardiac si ca ma doare locul unde mi-au scos fierea. Inainte, mi-ar fi dat o mie de sfaturi, m-ar fi sunat. Azi, mi-a spus doar "take care. pup". Si de atunci, nimic. Imi lipsesc mesajele lui de dimineata, cand imi povestea pe unde este, ce face, cum a dormit, daca s-a odihnit, cand imi ura un somn dulce in continuare sau isi cerea scuze daca m-a trezit.......Mi-e dor de conversatiile lungi, pline de rasete, de planurile facute cu baietii, sa plece pe munte sau sa faca vreo farsa unei prietene........Intr-o seara, acum ceva vreme, l-am intrebat ce se intampla cu noi, pentru ca l-am simtit distant in ultima vreme, rece; daca este bine si sa stie ca eu nu m-am schimbat. Mi-a replicat doar faptul ca "dar este obligatoriu sa vorbim zilnic?". I-am spus ca atunci cand intr-adevar iti pasa de cineva, iti faci griji pentru persoana respectiva si vrei sa vorbesti cu omul ala, chiar si o data pe zi. Apoi, amandoi am ajuns la concluzia ca lucrurile s-au schimbat. Ieri, am iesit sa ma plimb cu o prietena foarte buna, care imi stie povestea, il stie si pe el. Am vrut sa stiu cam cat timp va mai dura relatia mea. Pronosticul ei: in jur de un an. Apoi, m-a intrebat daca nu am luat in calcul posibilitatea ca el sa aiba pe altcineva acolo. I-am raspuns afirmativ, si daca ar fi asa, macar sa-mi spuna si mie, nu sa se poarte rece, sa simt ca face toate astea doar din obligatie, pentru ca eu i-am trimis cadourile respective (mi-a trimis niste poze, poarta in permanenta medalionul de la mine, ii place foarte mult). Mi-a spus ca nu ma va face sa sufar niciodata; stiind ca "m-am ars" candva......Acum, simt ca face exact contrariul si este perfect constient de asta. Mda.......si e pe net si la ora asta.....Bineinteles........Sincer, uneori ma intreb daca merita tot efortul asta si toata implicarea asta......Cu sanatatea nu sunt foarte bine si o stie; dar nu-i pasa......Stie ca-mi fac griji daca nu ma suna sau nu-mi da un mesaj.......E ca si cum am devenit cantitate oarecum neglijabila.....Da, am avut si eu greselile mele, dar nu cred ca au fost atat de mari incat sa nu poata trece peste ele. Nici macar nu se pune problema de a insela, cel putin in cazul meu. Si cand ma gandesc ca am gasit la el tot ce mi-am dorit mereu.....E greu si doare.....Nu-si da seama ca sunt om? Ca simt, traiesc, plang, rad? Nici eu nu ma mai gasesc pe mine......Probabil ca m-am pierdut undeva pe drum, incercand sa fiu parte din el........

Vom ramane mereu in sufletul celuilalt

Am vorbit aseara cu cel pe care il voi pastra mereu in sufletul meu, indiferent de ce mi se va intampla. A devenit confidentul meu. Aveam nevoie de un astfel de om. Ma bucur ca am ramas prieteni; sau cel putin cunostinte. Da, mi-a facut rau la un moment dat, dar l-am iertat. Nu as putea sa fiu vreodata suparata pe el, ar insemna sa ma supar pe mine. E genul de om pe care il intalnesti o singura data in viata, daca ai noroc. Eu l-am intalnit, dar nu a fost sa fie al meu :) Cu toate astea, ne vom pastra unul pe altul in suflet. Imi face bine sa vorbesc cu el, desi va ramane mereu o rana deschisa in inima mea.