Prea mult desert

Ploaia cade pe sufletul meu. Zambesc, dar nu sunt eu. Urmaresc picaturile de ploaie. Le simt cum umplu incet vidul meu......Azi am calcat pe urmele noastre. Da......Am fost acolo jos, in Portul Tomis. Acolo, unde, intr-o zi de septembrie al lui 2010 ma simteam cea mai fericita fiinta din Univers. Unde nu ma saturam sa-ti surprind fiecare traire si zambet, cu ajutorul pozelor. Unde am putut fi eu, unde iubirea mi-a dat aripi. Simteam ca pot atinge Cerul si canta cu ingerii. Candva........Priveam peretele de piatra......Mi-as fi dorit sa te vad sprijinindu-te de el, privindu-ma si incercand sa rezisti razelor de soare ce nu te slabeau nici o secunda din ochi. Ma uitam in jur; vedeam puii de oameni alergand, jucandu-se inocent. M-am uitat in dreapta mea si nu am vazut pe nimeni. As fi vrut sa fi fost si tu acolo. Apoi, am vazut cateva cupluri coborand scarile. Am plecat ochii spre nisip, am incercat sa aud pasii nostri.......Mi-a fost greu, foarte greu.....Am vrut sa-ti dau mesaj si sa-ti spun unde ma aflu in acel moment......Dar am renuntat.....Poate nu-si avea rostul, poate nu era cazul.......Suferi, tu, destul si fara mesajul meu, si fara amintirile astea.......Dar eu? Eu nu mai pot......Simt ca explodez si continui sa plang.......Iarta-ma, dar imi lipsesti.....Mult prea mult pentru a-mi mai putea ascunde simtirile......Te vreau aici, imi vreau linistea si echilibrul inapoi......Nu mai pot rade sau zambi printre atatea lacrimi din suflet....Imi este mult prea greu.....Probabil, in curand, imi va deveni imposibil......Asta e melodia ta preferata........