Dialog cu mine

-Bine te-am gasit, draga mea. 

-Bine ai venit :)

-A trecut mult timp de cand nu am mai vorbit.

-Asa e.......Timpul ne fuge printre degete....  

-Observ ca te-ai schimbat de cand nu ne-am mai vazut. Te simt mai inteleapta :)

-Da.......Probabil ca sunt alta.....

-Si esti totusi trista.  

-Trista?

-Regreti ceva anume? 

-Sa regret? Ce as putea regreta la 21 de ani?

-Nu stiu, spune-mi tu :)  

-Nu.......Nu regret nimic.

-Esti sigura?

-De fapt.....Bine.......Hai sa-ti spun......Stii, uneori regret ca nu m-am nascut in alta parte....Nu ma intelege gresit, imi iubesc orasul, dar m-a atras dintotdeauna Vestul.......vestul tarii.....Acolo unde oamenii nu te judeca atat de aspru ca aici, unde cultura si educatia sunt privite altfel.......

-Astea sunt singurele motive? Nu stiu de ce, dar nu te cred........

-Of, de ce vrei sa ma rascolesti acum?

-Pentru ca te simt si nu esti tu in seara asta..... Ce ai pe suflet?......

- M-a napadit nostalgia, trecutul.......Mi-e dor........

-Ii simti lipsa?

-Sincer? Da. Imi este dor de echilibrul de atunci......

-Parca ai spus ca nu te uiti in urma.......Cum a ramas totul?

-Nu ma uit, doar ca uneori vreau liniste iar.......M-am schimbat, doar ca...In seara asta sunt nostalgica......Ma lasi sa ma uit inapoi? Doar acum.......

-Te las.......Dar maine vreau sa mergi inainte, sa te stiu vesela si cu zambetul pe buze! Ne-am inteles?

-Asa va fi......

-Promiti?

-Promit.

-Sa te tii de cuvant, auzi? Sa nu ma dezamagesti!

-O sa ma tin..... 

-Ramai cu bine.

-Doamne Ajuta!

Afara e intuneric si doar luna imi mai lumineaza amintirile. Doar ea imi mai vegheaza somnul......Mi-e dor de ingerul meu pazitor. Oare unde esti? Unde te-ai pierdut? Vino inapoi.......

Atat de bine.........

In ciuda examenelor, a proiectelor care ma inghesuie pe ultima suta de metri, a stresului si oboselii acumulate in ultima vreme, ma simt bine. Dupa doi ani atat de agitati, am gasit, in sfarsit, timp si pentru mine. Toate secundele, minutele, orele, zilele, saptamanile,lunile si anul imi apartin doar mie, sunt doar ale mele si atat. Oamenii vin si pleaca, viata nu sta in loc pentru nimeni. Si nici eu nu stau in loc, nu astept nimic special, las ca totul sa vina de la sine. Nu fortez nimic, nu am de ce. Am gasit rabdarea necesara sa ma uit in jurul meu, sa vad ce imi doresc cu adevarat si sa merg direct la tinta. Incet, cu pasi mici dar siguri. Din cand in cand, mai apare cate o furtuna de emotii care imi darama totul, apoi o iau de la capat, cu acelasi zambet ce l-am crezut pierdut in copilarie :) Da, sunt ok. Si cu cat inaintez in propriul destin, descopar noi si noi lucruri pe langa care am trecut de multe ori, fara sa le acord vreo importanta. De ce scriu toate astea acum? Poate pentru ca incep incet incet sa-mi descopar drumul in viata, sa stiu cu adevarat ce vreau, sa ma raportez doar la mine. Si e un sentiment al naibii de frumos! Libertate, rasete, pace, prieteni, zambete mascate, lupta, dusuri reci, furie, lacrimi, durere, dezamagire, incredere, inconstienta, risc, fericire, amintiri......Toate astea m-au izbit cand m-am asteptat mai putin si bine au facut! Anul asta va fi unul special pentru mine, diferit de toti cei care au trecut si care vor veni. Nu stiu de ce, dar asa simt eu. Va fi un an in care ma voi bucura de viata mai mult decat oricand, voi rade, voi iubi, voi saruta, voi alinta, voi visa, voi trai lucruri noi, voi avea parte de cele mai puternice emotii ale iubirii, voi descoperi un om extraordinar, ma voi bucura de viata din tot sufletul. Anul asta se vor intampla multe si tot ce va veni imi va permite sa-mi transpun in relatiile cu oamenii noi, toata experienta acumulata in ultimii doi ani. Uneori va fi greu, alteori vor veni de la sine. Dar, in ciuda tuturor, ma simt atat de bine......

Leapsa

Am primit ieri o leapsa de la Andra (http://www.andradiana.com/) si vreau sa ii spun ca ma bucur enorm pentru asta :D De ce scriu eu aici? Poate ar fi mai bine sa ma intrebati de ce scriu, in general. Insa, hai sa ne rezumam doar la casuta mea virtuala pentru moment :) Scriu pentru ca imi place sa impartasesc emotii cu oamenii dragi sau cei pe care ii apreciez pentru diferite clipe ce mi le-au daruit. Scrisul e mai mult decat simple slove, pentru mine, a scrie inseamna a-mi dezvalui identitatea, de a fi eu, dincolo de masca sociala si oamenii printre care ma invart. Scrisul ma elibereaza, ma lasa sa fiu copil atunci cand vreau si adult atunci cand trebuie. Scriu pentru voi, cei care mi-ati fost alaturi, la bine si la rau, pentru toti care ma viziteaza si apreciaza omul din mine. Scriu pentru ca asa simt si stiu ca aici, departe de lumea rea, voi gasi mereu o vorba buna. Scriu pentru sunt fericita cand o fac si ma umple de liniste scrisul. Scriu aici despre povestea mea si tot ce simt, fiindca el nu stie de existenta casutei mele si aici ma pot exprima liber, fara sa ranesc pe nimeni. Scriu pentru ca imi place sa ma uit inapoi, sa recitesc totul si sa zambesc. Scriu pentru ca asa sunt eu si nu concep viata fara cuvinte. Leapsa se duce mai departe la

http://wordswhisperer.wordpress.com/ Ela

http://pompilia.wordpress.com/  Pompilia

http://andrar.blogspot.com/     Andrar

http://addictionto.wordpress.com/

http://i-the-shadow.blogspot.com/

http://supradozadeiluzii.wordpress.com/  Ruxi

http://creve.wordpress.com/   Creve

http://sunshine-dyana.blogspot.com/  Diana

http://ynad1408.wordpress.com/  Dani

http://pifuneata.blogspot.com/  Pifu :D

http://offshoregeo.blogspot.com/   Geo

Destinul meu

Te-ai gandit vreodata ca o parte lucrurile traite le-ai fi putut scrie tu cu ceva ani in urma? Ca proverbul "Ai grija ce-ti doresti pentru ca ti se poate indeplini" e posibil sa fie adevarat? Stiu ca nu intelegi mare lucru din ce ti-am zis pana acum, dar te lamuresc imediat. Cu 7 ani in urma, am scris o poveste. Se vroia a fi o simpla poveste de dragoste, insa a ajuns ceva mai mult de atat. Totul se afla intr-un caiet peste care am dat intamplator saptamana trecuta. L-am deschis, m-am uitat cand am inceput sa scriu totul si cand am terminat micul meu roman. In timp ce-l rasfoiam, am avut o revelatie. Brusc, am realizat ca o mare parte din ce scrisesem acolo, am trait eu in ultimii doi ani. Suna cat se poate de ciudat, insa e pur si simplu adevarul. Nu mi-a venit sa cred. Data in care am inceput sa scriu povestea este aceeasi cu cea de nastere a lui (cel cu care am fost impreuna aproape 2 ani, omul drag ce se afla la sute de km de mine), luna in care s-a sfarsit povestea corespunde cu luna in care el s-a nascut, numele eroului principal din romanul meu este acelasi cu al lui. Initial, am vrut ca numele fetei din poveste sa fie acelasi cu al meu, apoi...m-am razgandit, insa nu am creat alt personaj pentru eroina, tot ce ea a simtit au fost trairile mele, cu bune si cu rele. Practic, ea am fost eu, chiar daca sub alt nume. Si in povestea lor, ca si in a mea, in viata reala, a existat o alta persoana ce a incercat sa ne faca rau, dar in ambele cazuri, cuplul a ramas, in final, impreuna. Pana si alinturile, formele de salut sunt aceleasi cu cele folosite de mine in tot timpul asta. In poveste, ea avea doi frati vitregi; in realitate, el are. Situatia in care mama ei se afla in poveste, la un moment dat, a fost pe punctul de a o pati el, in viata reala. Doamne Fereste! Nu mi-as dori niciodata sa i se intample asta.......Exista un moment in roman in care viata ii desparte pe cei doi, din diverse motive. In momentul de fata, asta se intampla si cu noi in realitate. Viata ne desparte si in mod sigur e mai bine asa. In final, ei ajung sa fie iar impreuna; ea devenind intre timp o femeie independenta din punct de vedere financiar, iar el fiindu-i mereu aproape si sustinand-o. Aveam 14 ani cand am scris asa ceva si mi-au trebuit cateva zile bune pana sa-mi revin din soc. Ciudat e ca, atunci cand scriam totul, visam sa traiesc candva toate astea, dar mi-am zis ca nu e posibil asa ceva, mi-am zambit si am continuat sa astern slovele pe hartie. I le-am spus si lui saptamana trecuta, cand  m-a sunat . M-a intrebat cum se termina povestea mea. I-am povestit ca eroii raman impreuna, pana la urma. M-a ascultat pana la capat, apoi mi-a zis "Cam prea, prea multe coincidente. Am treaba acum. Vorbim mai tarziu, daca e. Trebuie sa  inchid, sa te las. Ai grija de tine". Si mi-a inchis telefonul, un pic socat. Era fericit ca ma auzise.......Cred si eu, dupa 4 zile........:) E posibil sa-ti scrii propriul destin cu 7 ani inainte? Sau macar o parte din el? Caci, eu asa ma simt.......Incredibil,nu? :)

O noua si acceasi eu/Scrisoare pentru (catre) tine

Cand m-ai sunat vineri, printre regrete si scuze cerute fata de suferinta mea, mi-ai spus ca eu inca sper ca noi vom mai fi candva impreuna, datorita faptului ca am tot vorbit, tachinat si tinut legatura chiar si dupa ce ne-am despartit. Ti-am recunoscut ca asa este, dar in acelasi timp nu pot spune nici da, nici nu, pentru ca acum nu poate fi nimic batut in cuie, nu putem stabili nimic; viata este imprevizibila si nu se stie cum ne va purta destinul. Azi, dupa cele aproape 3 ore in care s-au spus multe lucruri, raman la aceeasi concluzie. Totul este imprevizibil si scris undeva, acolo Sus, inainte ca noi sa apucam sa modificam sau sa refuzam ce ni se intampla. Ti-am repetat de multe ori ca eu voi ramane acceasi, indiferent de orice. Si, DA, voi fi mereu eu in interior. Dar, gata, e timpul sa fiu eu pe primul loc si apoi restul. A sosit ceasul sa merg inainte, sa las timpul sa sedimenteze lucrurile si sa vindece ranile. Iti voi urma sfatul; stiu ca mi-ai vrut mereu binele si asa va fi intotdeauna, si tocmai de aceea ma voi pune pe mine pe primul plan si voi inlatura orice lucru care imi va face rau. Indiferent ca va fi vorba despre starea ta de spirit, de amintirile sau lacrimile tale. Normal ca iti voi fi aproape oricand, voi fi acolo independent de orice, insa totul va avea o limita. O limita pe care, vei vrea sau nu, va trebui sa o respecti. Imi vei putea povesti tot ce vrei, atata vreme cat pe mine nu ma va rani. In caz contrar, va trebui sa infrunti realitatea si sa-ti dai seama ca nu mai pot fi omul caruia sa-i spui tot ce te doare, fara ca pe mine sa nu ma afecteze catusi de putin. E nevoie de limita asta pentru a putea merge inainte. Am nevoie ca timpul, Dumnezeu si oamenii pe care ii iubesc cu toata fiinta mea sa-mi dea puterea de a trece peste etapa asta a vietii mele. Am nevoie de mine pentru a putea pasi cu siguranta zilei de maine in fata si un zambet larg pe chip. Am nevoie sa stiu incotro ma indrept si ce vreau de la viata. Vreau sa ma regasesc si sa pot fi mandra de persoana mea. Iar pentru toate astea, va trebui sa te las undeva, in sufletul meu si atat. Va trebui sa rostesc EU si nu TU. Acesta va trebui sa-mi fie de acum inainte primul cuvant ce-mi va iesi pe gura. Si voi reusi si asta. "O femeia in viata ta/E ca focul, nu uita/Chiar de sufera si plange/Vointa femeii invinge", cum ar spune Andra. Asta voi fi eu de acum incolo. Da, trebuie sa-ti multumesc pentru experienta asta de viata, aveam nevoie sa o traiesc pentru a ajunge unde sunt azi. Datorita tie, am ajuns sa fiu ce sunt azi. Si nu, nu regret absolut nimic. Nici noptile in care am varsat lacrimi de dor sau tristete sau m-am simtit ranita si am suferit in tacere si nici clipele in care imi simteam inima in gat, radiam de fericire si mi se evaporasera deja posibilitatile prin care sa-ti demonstrez cat de mult te iubesc sau cele in care stateam in bratele tale si ma simteam implinita, iubita si protejata cu adevarat. Nu-mi pare rau de nici o clipa traita alaturi de tine. In schimb, sunt fericita pentru omul care sunt azi, pentru ce am devenit. Ma bucur ca ai avut parte de un dus rece prin prisma acelui dvd in care eu, impreuna cu alte doua persoane pe care le ador, in afara de urarile de "La multi ani!" ti-am mai spus si alte lucruri ce te-au trezit la realitate si te-au facut sa reflectezi la propria viata, la toate greselile facute si suferintele provocate. Ma bucur ca m-ai sunat si ti-ai cerut scuze si ti-a parut rau pentru suferinta ce mi-ai provocat-o in tot timpul asta. Asta inseamna ca incepi sa te maturizezi si tu, incetul cu incetul, sa devii barbat in adevaratul sens al cuvantului. Cu ce m-am ales eu din capitolul asta al vietii mele? Hmmmmm......cu ceva mai multa maturitate, intelepciune, putere in fortele proprii, speranta, vointa, credinta in destin, bucuria intelegerii vietii si a realitatii, exact asa cum este ea. Amandoi am lasat o portita deschisa in legatura cu noi si vietile noastre; inca nu-mi dau seama de semnificatia ei, dar in mod sigur, timpul ne va da raspunsul dorit. Sper ca intr-o zi sa realizezi pe deplin ca nu mai sunt pustoaica aia de 19 ani pe care ai cunoscut-o tu acum doi ani, ci ma transform incet-incet intr-o femeie cu propriile credinte, principii si trairi pe care nu vei avea niciodata cum sa i le schimbi. Experienta asta de viata si-a pus amprenta asupra mea, a lasat si poate ca va mai lasa candva urme adanci in sufletul si mintea mea. M-a schimbat, dar in bine :) Stiu ca si pe tine te-a marcat povestea noastra, asa cum a fost ea, cu bune, cu rele.....Ne-a apartinut, ne apartine si ne va apartine mereu numai noua. Stiu ca nu te-ai asteptat sa vad lucrurile din exterior si sa realizez ca despartirea noastra a fost cel mai bun lucru posibil ce ni se putea intampla. Ca sunt fericita din simplul fapt ca te-am pierdut ca iubit, dar te-am castigat ca prieten, amic. Ca am crescut, m-am maturizat si nu mai sunt copilul de atunci. Ca ti-am dat dreptate cand, anul trecut, intr-o seara de august a lui 2010, mi-ai spus ca rolul tau in viata mea este acela de a ma face sa trec prin viata si sa invat. Ca iti multumesc pentru experienta asta si vei face mereu parte din viata mea. Ca te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu. Ca am apreciat atunci cand te-am intrebat ce ti-a placut cel mai mult cand ai stat la mine in septembrie 2010 si tu mi-ai spus "Mi-a placut cum ai adormit la mine-n brate. Stateai atat de relaxata la mine in brate", faptul ca ai pus sentimentele pe primul plan, m-ai pus pe mine ca om in fata si apoi sexul si tot ce a insemnat partea fizica sau carnala. Ca iti voi fi aproape, indiferent de drumurile noastre in viata, ca vei plati mereu chiria sufletului meu si imi vei fi intotdeauna my guardian angel si my gift from Heaven. Ca ai fost un iubit bun si grijuliu, ca vei ramane mereu my best friend din simplul fapt ca am putut vorbi absolut orice cu tine, pana si cele mai intime lucruri si m-ai inteles atunci cand am avut nevoie.Ca eu sunt si voi ramane mereu aceeasi, indiferent de viata si destinul meu, al tau sau al nostru. Stiu ca ai ramas un pic surprins de toate astea si mi-ai marturisit ca nu ti s-a mai zis asa ceva pana acum din partea unei fete si nu te asteptai sa-ti spun tocmai eu asta, o fata ce inca mai sufera dupa tine. Dar, vezi tu, roata se intoarce si invatacelul si-a depasit maestrul in momentul de fata. Am invatat ce a trebuit sa invat din experienta asta si plec mai departe cu bucuria ca am reusit sa-ti schimb stilul de viata, ca inca mai tii cont de sfaturile mele si a faptului ca te-am invatat sa faci ce simti atunci cand intr-adevar simti, indiferent de reactia oamenilor din jur. Ca te-am invatat sa fii tu, in final :) Insa, de azi inainte voi fi doar eu si atat. Doar prioritatile mele, viata mea, independent de tine sau de ce se va intampla intre noi cand ne vom mai vedea. Voi fi omul din clipa asta sau poate chiar mai mult de atat, cu alte experiente acumulate si sper ca intr-o zi sa vezi si sa accepti ca acel copil din viata ta, pe care tu l-ai cunoscut la inceput incepe sa devina femeie in adevaratul sens al cuvantului. Si sa apreciezi candva asta. Voi fi o noua eu, ceva mai matura si mai obiectiva. Nu, asta nu inseamna ca imi va lipsi sufletul sau voi ramane in pana de sentimente, ci doar voi lasa timpul sa faca un pic de ordine in viata mea, sa-si puna amprenta acolo unde este nevoie si sa sedimenteze totul. Si, te rog sa nu uiti un lucru: EU SUNT SI VOI RAMANE MEREU ACEEASI. :)

Zambet de inceput :)

Pacea m-a luat prizoniera zilele astea, mi-a linistit sufletul, mi l-a inaltat si mi l-a adus inapoi. Mi-a fost bine, ma simt extraordinar de impacata cu mine insumi in clipele astea. Nu pot gasi un motiv pentru tot ce traiesc acum. Poate ca sunt fericita din simplul fapt ca am oameni dragi in jurul meu, poate ca acele 4 zile petrecute departe de casa, in linistea naturii mi-au oferit echilibrul dupa care tanjeam, poate doar pentru ca il simt si pe el aproape si stiu ca vom tine mereu unul la altul. Si totusi....e posibil ca el sa poarte vina sentimentelor mele din aceste clipe. Aseara am vorbit multe lucruri, ne-am amintit de inceput, de momente petrecute cu doi ani in urma, de emotiile de atunci, de micile detalii ce au facut deliciul conversatiei de ieri. Am ras, ne-am lasat furati de butoiul cu nostalgie, am impartasit sentimente nerostite pana atunci, ne-am mai descoperit un pic unul pe altul, ca oameni, ca suflet. Cat de ciudat mi se pare sa cred ca te cunosc atat de bine si tocmai in acele clipe tu reusesti sa ma surprinzi iar si iar.....Nu mai stau sa ma intreb acum ce se va intampla cu noi, cu relatia asta de ceva mai mult decat prieteni dar mai putin decat iubiti. Stiu si simt ca tinem unul la altul, ca orice impediment al destinului ne va impinge sa devenim din ce in ce mai uniti, candva. Inca ne mai purtam de grija unul altuia, radem ca inainte,chiar ne intelegem mult mai bine acum, continuam sa ne tachinam pe aceleasi mici detalii deja cunoscute de amandoi si care ne fac placere; pentru ca nu ne place sa ne ranim reciproc. In clipa de fata, realizez ca a fost cel mai bine sa ne despartim atunci. Normal ca inca doare si ranile nu se vor inchide niciodata, insa, daca nu as fi trecut prin toate starile respective, nu as fi realizat ca asta era cea mai buna solutie. Am crescut, m-am maturizat in acelasi timp cu durerea simtita si acum zambesc plangand, pentru ca e cel mai bine asa. Eram prea prinsa in interior pentru a iesi un pic din cercul nostru si a vedea realitatea. Acum o vad si realizez ca este un bine facut pentru amandoi. In ciuda tuturor, sunt fericita. Sunt fericita pentru ca te stiu aproape, pentru ca te iubesc si te voi iubi mereu, te voi purta in suflet pe vecie; indiferent de cine va urma dupa tine; sunt fericita pentru ca existi si pentru ca si tu ma iubesti sau cel putin tii la mine. In felul tau, dar stiu ca-ti pasa de mine. Si imi este de ajuns. Maktub!