o lume in care totul e posibil, atata timp cat balanta intre ratiune si simtire este la un nivel normal!
joi, 8 iulie 2010
Si poate ca totusi Dumnezeu are un plan
Cu mine, cu tine, cu fiecare din noi. Am vorbit azi despre sensul vietii, despre rolul fiecarui om ajuns la nivelul acesta spiritual, fiinta umana ce trece prin etapa asta. Acum ceva timp, puteam sa jur ca planul conceput de mine va avea sorti de izbanda. Azi, am aflat ca toate s-au schimbat. Stand si analizand dincolo de sentimentele ce m-au incercat in acele clipe, mi-am dat seama ca, poate, nu era chiar momentul cel mai potrivit pentru lucrul respectiv. Exista un rost, un scop si pentru evenimentele neasteptate pe care le traim, uneori. As spune ca este vorba de un......."complot divin", daca il pot numi asa. Eu am crezut mereu ca am un inger ce ma apara, ca exista acea putere divina, de care toti avem nevoie. La nivel personal, trebuie sa admit ca am avut vise premonitorii; atunci cand am fost la un pas de moarte, datorita unui accident de masina, Dumnezeu mi-a trimis un vis, cu ceva ore inainte, in care mi-a aratat exact ce voi pati. Stiu un om pe care nu l-am cunoscut personal, insa de care ma leaga o legatura mai mult decat spirituala, visandu-l de fiecare data cand este in pragul unui pericol, fara sa stiu in ce actiuni se implica sau daca pleaca intr-o tara straina. Mereu il avertizez in legatura cu visele mele si de fiecare data, ramane surprins, nestiind cum este posibil acest lucru. Poate ca Dumnezeu mi-a dat harul de a ajuta oamenii, de a ma implica in tot felul de actiuni caritative. Recunosc, imi place sa-i ajut pe cei din jur si o fac cu o bucurie imensa. Asa sunt eu, asta imi este firea. Sunt mult mai fericita cand ii ajut pe ceilalti decat atunci cand imi rezolv o problema personala. Nu stiu de ce. Poate ca si asta face parte din planul lui Dumnezeu pentru mine,nu?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Si mie mi se intampla des lucruri de astea. De regula, persoanele foarte sensibile au capacitati mai... extrasenzoriale gen. :)
:D Me happy ca nu sunt singurul om......special :P
Trimiteți un comentariu