duminică, 16 ianuarie 2011

Destinul meu

Te-ai gandit vreodata ca o parte lucrurile traite le-ai fi putut scrie tu cu ceva ani in urma? Ca proverbul "Ai grija ce-ti doresti pentru ca ti se poate indeplini" e posibil sa fie adevarat? Stiu ca nu intelegi mare lucru din ce ti-am zis pana acum, dar te lamuresc imediat. Cu 7 ani in urma, am scris o poveste. Se vroia a fi o simpla poveste de dragoste, insa a ajuns ceva mai mult de atat. Totul se afla intr-un caiet peste care am dat intamplator saptamana trecuta. L-am deschis, m-am uitat cand am inceput sa scriu totul si cand am terminat micul meu roman. In timp ce-l rasfoiam, am avut o revelatie. Brusc, am realizat ca o mare parte din ce scrisesem acolo, am trait eu in ultimii doi ani. Suna cat se poate de ciudat, insa e pur si simplu adevarul. Nu mi-a venit sa cred. Data in care am inceput sa scriu povestea este aceeasi cu cea de nastere a lui (cel cu care am fost impreuna aproape 2 ani, omul drag ce se afla la sute de km de mine), luna in care s-a sfarsit povestea corespunde cu luna in care el s-a nascut, numele eroului principal din romanul meu este acelasi cu al lui. Initial, am vrut ca numele fetei din poveste sa fie acelasi cu al meu, apoi...m-am razgandit, insa nu am creat alt personaj pentru eroina, tot ce ea a simtit au fost trairile mele, cu bune si cu rele. Practic, ea am fost eu, chiar daca sub alt nume. Si in povestea lor, ca si in a mea, in viata reala, a existat o alta persoana ce a incercat sa ne faca rau, dar in ambele cazuri, cuplul a ramas, in final, impreuna. Pana si alinturile, formele de salut sunt aceleasi cu cele folosite de mine in tot timpul asta. In poveste, ea avea doi frati vitregi; in realitate, el are. Situatia in care mama ei se afla in poveste, la un moment dat, a fost pe punctul de a o pati el, in viata reala. Doamne Fereste! Nu mi-as dori niciodata sa i se intample asta.......Exista un moment in roman in care viata ii desparte pe cei doi, din diverse motive. In momentul de fata, asta se intampla si cu noi in realitate. Viata ne desparte si in mod sigur e mai bine asa. In final, ei ajung sa fie iar impreuna; ea devenind intre timp o femeie independenta din punct de vedere financiar, iar el fiindu-i mereu aproape si sustinand-o. Aveam 14 ani cand am scris asa ceva si mi-au trebuit cateva zile bune pana sa-mi revin din soc. Ciudat e ca, atunci cand scriam totul, visam sa traiesc candva toate astea, dar mi-am zis ca nu e posibil asa ceva, mi-am zambit si am continuat sa astern slovele pe hartie. I le-am spus si lui saptamana trecuta, cand  m-a sunat . M-a intrebat cum se termina povestea mea. I-am povestit ca eroii raman impreuna, pana la urma. M-a ascultat pana la capat, apoi mi-a zis "Cam prea, prea multe coincidente. Am treaba acum. Vorbim mai tarziu, daca e. Trebuie sa  inchid, sa te las. Ai grija de tine". Si mi-a inchis telefonul, un pic socat. Era fericit ca ma auzise.......Cred si eu, dupa 4 zile........:) E posibil sa-ti scrii propriul destin cu 7 ani inainte? Sau macar o parte din el? Caci, eu asa ma simt.......Incredibil,nu? :)

Un comentariu:

9798e46e-7d86-11e0-9e7e-000bcdcb8a73 spunea...

probabil.... iti doresc sa se termine ca in micul tau roma!