Sunt umana

Incerc sa ma tin tare in fata tuturor, sa zambesc, sa rad, sa nu se vada lupta data in sufletul meu. Zilele astea au fost foarte stresante, de fapt, toata perioada asta este asa si probabil ca intregul an universitar se va desfasura in ritmul asta. De vreo doua zile iti simt lipsa; aseara mi-a fost un dor ingrozitor de tine. Mi-ar fi placut sa te sun ca inainte, sa-ti spun toate grijile ce ma apasa. As fi dat orice sa te aud spunandu-mi iar "Puiut, stai lini, ca se vor rezolva toate, va fi bine, vei vedea. Nu te mai enerva si stresa pentru niste prostioare. Asta este nimic pe langa ce ne asteapta in viata. Hai, calmeaza-te, linistiteste-te, va fi bine. You know I'm next to you? Haide, stai calma, le vei rezolva pe toate. Nu face bine la sanatate sa te enervezi, si mai ales in situatia ta. Gandeste-te la sanatatea ta si apoi la prostioarele alea si nu te mai enerva ca nu-ti face bine." Cam asa imi spuneai de fiecare data cand te sunam si simteam ca nu mai pot merge inainte. Iar tu stiai mereu cum sa faci pentru a-mi ridica moralul, la sfarsitul conversatiei avand deja un zambet pe chip. Imi spuneai ca ma iei in brate sau imi dadeai un kiss doar pentru a ma linisti eu sau imi ziceai ca ma intelegi, ca ai trecut si tu prin asa ceva si stii cum e, dar trebuie sa ma gandesc in primul rand la sanatatea mea. De toate astea am avut nevoie aseara....Dar stiu ca lucrurile respective nu le voi mai auzi niciodata spuse in aceeasi maniera de tine. Probabil vor fi pe un ton ceva mai rece, distant si imi vei spune direct pe nume. Au existat altii ce m-au linistit si incurajat aseara, insa cuvintele lor nu mi-au atins nici macar cea mai indepartata coarda a sufletului meu. Au fost doar simple vorbe pentru mine, chiar daca stiu ca au spus totul din suflet si ar fi dat orice sa ma faca sa ma simt mai bine. Doar ca.........ei nu stiu cat de mult imi lipsesti in perioada asta......